Am văzut că vine primăvara și mi-am adus aminte de gustul grătarelor de astă vară...Vai ce dor îmi este ... Aşa că astăzi pregătim grătare de porc. Știu că mai este mult până la 1Mai , dar se apropie și este bine să ne pregătim din timp pentru ieșitul la iarbă verde.
Într-un bol faceți un amestec de muștar, ulei de măsline, cimbru și usturoi tocat, sare, piper. Se pune deoparte.
Se taie carnea în bucăți groase cam cât degetul. Se bat ușor cu ciocanul de șnițele. Amestecul de muștar se întinde cu o pensulă pe toată suprafața cărnii, apoi se pune într-un bol , se acoperă și se lasă aprox. 1oră la frigider.
Dacă mergeți la iarbă verde , puteți pregăti carnea de dimineață , o puneți într-o caserolă in lada frigorifică și până ajungeți la destinație este gata de prăjit.
Dacă vă hotărâți să o gătiți în casă atunci aveți nevoie de o tigaie-grătar în care ați amestecat puțin unt cu ulei de măsline( vor ieși grătarele mai pufoase şi mai moi).
Scoateți carnea de la frigider și așezați-o la prăjit in tigaia încinsă.
La mine a durat cam 8 min. pe fiecare parte.
În timp ce se prăjea carnea am pregătit și garnitura :orez şi legume la aburi .
Știu că este greu de făcut acest tip de garnitură la iarbă verde, dar la aer curat aceste grătare sunt delicioase alături de niște cartofi copți în jar.
Si uite așa am mai rezolvat un prânz delicios ( sau poate o zi la iarbă verde??).
POFTĂ BUNĂ !!!!!!