Cnedle

de RODIMUR in Dulciuri, 5 Oct 2017 | 8246 vizualizari

 

În Bucovina, găluștele cu prune se numesc "cnedle" (unii le numesc "cnele") și așa le știu și eu de când eram copil.
Denumirea vine din Balcani, unde se fac astfel de găluște, pe care ei le numesc "knedle".
(https://www.youtube.com/watch?v=VQyZHtuwDNs)
Pe internet sunt zeci de rețete de cnedle (eu așa sunt obișnuită să le numesc!), dar eu am urmat rețeta de la mămica mea. Cnedlele se pot prepara și iarna, când nu mai sunt prune. Atunci se pot umple cu magiun, sau cu alt tip de gem, bine legat.
Din ingredientele de mai jos mi-au ieșit 19 cnedle. Cam mari, pentru că, oricât am ales, prunele nu sunt mici. Poate ar fi trebuit să folosesc numai câte o jumătate de prună, dar nu m-am îndurat să mă abat de la rețetă, mai ales că n-am mai făcut cnedle de mulți ani...

 

INGREDIENTE

  • 600 grame cartofi albi
  • 2-3 ouă
  • 1 praf de sare
  • 200 grame de făină albă
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • prune
  • făină pentru modelat cnedlele
  • 1/2 lingură de sare
  • zahăr
  • scorțișoară
  • pesmet
  • ulei
Portii: 19
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cnedle:

Cartofii se curăță, se spală și se taie cubulețe, ca pentru un pireu de cartofi, după care se pun cu apă și 1 praf de sare la fiert, la foc iute.

Când sunt fierți, se scurg de apă, se pasează, se adaugă cele două linguri de ulei și 1 praf de sare, după care se lasă la răcorit.

Între timp se pregătesc prunele. Se spală, se scot sâmburii și în locul lor se pune zahăr. Eu am pus în fiecare prună, zahăr cubic (câte o jumătate de cubuleț).

Când cartofii s-au răcit se adaugă ouăle (eu am pus 3 ouă) și făina. Se frâmăntă un aluat moale și lipicios și așa trebuie să rămână.

Se ia câte o lingură încărcată din aluat, se trece prin făină, se formează o bilă care se aplatizează. În centru se va pune pruna pregătită și apoi se adună aluatul de jur împrejur și se formează o biluță. Se pune biluța pe planșetă și se repetă operațiunea, până ce se termină aluatul.

Se pun 2 litri de apă cu 1/2 lingură de sare la fiert, într-o oală mai mare. Când apa fierbe, se pun cnedlele una câte una la fiert, cu ajutorul unei spumiere, dar numai atâtea cât pot sta, pe fundul vasului, fără să se lipească una de alta.

Când cnedlele sunt fierte se ridică la suprafață. Se mai lasă la fiert încă un clocot, după care se scot cu spumiera pe un platou.

Se pot decora tăvălindu-le calde prin pesmet rumenit cu câteva linguri de ulei, sau presărate cu zahăr tos (sau miere) și pudră de scorțișoară. Cnedlele se pot, de asemenea, presăra cu zahăr și cu nucă răzuită. Eu am mai folosit și gem de caise.

TIPS-URI

1

Folosiți prune mici, rotunde. Dacă sunt prea mari, se pot folosi și jumătăți de prună.

2

Folosiți cartofi albi, care se pasează mai ușor.

3

Nu puneți mai multă făină, pentru că în acest caz, cnedlele vor fi tari. Aluatul trebuie să fie moale și pentru a modela cnedlele, veți folosi câtă făină va fi nevoie.

4

Nu puneți la fiert mai multe cnedle, pentru că se pot lipi între ele.

5

Umeziți paleta/spumiera cu care puneți cnedlele în apă la fiert. În caz contrar, s-ar putea lipi de paletă/spumieră.

6

Nu fierbeți cnedlele mai mult decât este cazul. Ele oricum sunt formate din cartofi fierți deja.

Daca ti-a placut reteta noastra "Cnedle" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (30)

RODIMUR 1

09.10.2017, 08:50

Mulțumesc, Mihaela!

oanapl 1

09.10.2017, 22:04

Delicioase! Mi-am propus să le încerc și eu dar n-am mai reușit!

RODIMUR 1

09.10.2017, 23:19

Mulțumesc, Oana! Nu-i timpul pierdut, încă se găsesc prune la piață...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Poale-n brâu moldovenești - Rețeta tradițională cu aluat pufos și brânză dulce

ieri la 09:59

Biscuiți cu Nutella - Rapizi și delicioși

ieri la 09:49

Șuberec - Rețeta de casă cu gust autentic

ieri la 09:30

Maioneză de casă - Rețeta cu reușită garantată

pe 28.11 la 10:07

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

pe 27.11 la 10:46

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert tort cu iaurt si fructe tropicale