Clătite aperitiv cu sfeclă roșie, ciuperci brune și cremă de Gorgonzola

de Rita Ilies in Aperitive / Garnituri, 31 Iul 2015 | 5605 vizualizari

 

Acest preparat este unul din preferatele mele atunci când vine vorba de startere. Are o aromă aparte, un aspect irezistibil și o notă de eleganță. Poate fi pata de culoare al oricărui meniu de aperitive.
De această dată, am avut parte de un ajutor de neegalat în ceea ce privește pregătirea clătitelor cu sfeclă roșie: Breville Panini Maker, brand de top în gama aparatelor de bucătărie mici, prezent în peste 50 de țări și cu o istorie de peste 40 de ani în domeniul sandwich toasterelor. În câteva minuțele am reușit să finalizez vreo 15 clătite fără a suferi de cald așa cum se întâmplă când le pregătim într-o tigaie pe aragaz sau plită. :)

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente pentru clătite:
  • 100 g sfeclă roșie fiartă
  • 100 ml lapte
  • 180 g făină albă
  • un ou
  • 30 g unt topit
  • un praf de sare
  • Ingrediente pentru crema de Gorgonzola:
  • 200 g Gorgonzola
  • 70 ml smântână pentru gătit
  • 300 g ciuperci brune
  • 10 g unt
Portii: 15
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Clătite aperitiv cu sfeclă roșie, ciuperci brune și cremă de Gorgonzola:

   După ce am fiert și am răcit sfecla roșie, am tăiat-o și am pus-o într-un vas împreună cu oul, laptele și untul topit. Am condimentat, apoi cu ajutorul mixerului vertical am omogenizat totul. Am adăugat și făina și am încorporat-o cu ajutorul unui tel. Am lăsat compoziția să se odihnească 10-15 minute.

   Am conectat Panini Maker Breville la sursa de curent și imediat am copt toate clătitele. 

   Simplu și rapid dar mai ales curat! Am obținut clătite apetisante fără prea mult efort și cu un consum redus de energie.

   Pentru crema de Gorgonzola am mărunțit brânza într-o tigaie antiaderentă, am adăugat smântâna dulce și am omogeninat amestecând continuu cu o spatulă din silicon. În 3-4 minute crema este gata urmând a fi ușor răcită.

   Ciupercile le-am dat pe răzătoarea mare și le-am călit cu puțin unt. 

   Am așezat pe fiecare clătită câte un strat nu foarte gros din crema de Gorgonzola, apoi ciupercile. Am rulat strâns și cu grijă, apoi am dat clătitele la rece pentru câteva zeci de minute. 

   Puteți să porționați clătitele după bunul plac. Eu am preferat să le tai puțin oblic. 

   Bineînțeles, nu au rezistat prea mult timp pe farfurie. Motivul este lesne de-nțeles. :)

   Poftă bună! 

TIPS-URI

1

Recomand ciupercile brune în locul ciupercilor Champignon albe deoarece au o aromă mai puternică.

Daca ti-a placut reteta noastra "Clătite aperitiv cu sfeclă roșie, ciuperci brune și cremă de Gorgonzola" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu ghimbir, portocala si migdale – un desert aromat si rafinat

ieri la 18:08

Tort Clepsidra

de RODIMUR 8

ieri la 17:53

Poale-n brâu moldovenești - Rețeta tradițională cu aluat pufos și brânză dulce

pe 29.11 la 09:59

Biscuiți cu Nutella - Rapizi și delicioși

pe 29.11 la 09:49

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Clatite aperitiv cu ardei copt, crema de branza si somon