Când păşeşti într-un oraş care şi-a reconstruit istoria, ştii că fiecare clădire poartă in sine două poveşti: cea despre ce a fost inainte şi cea despre ce a căpătat din ruine.
În restaurantul Warszawa-Jerozolima (Varşovia-Ierusalim), undeva sub un scaun poate, sub picioarele celor care iau masa, adânc îngropată, se află o piatră. Şi ea este inima acestui loc, pulsând când trist, când a nou început, dincolo de peretii coloraţi şi calzi, de palmieri şi carpete ţesute. Restaurantul e undeva sub pământ, la subsol, dar atmosfera te duce cu gândul la un loc însorit. Pe pereţi sunt imagini cu cămile în deşert, palmieri, pietre arse de toropeala.
Israelul, evreii săi, evreii lumii
Dacă vrei să o defineşti, trebuie să ştii că istoria culinară a acestui tărâm biblic are o vechime de peste două mii de ani şi reprezintă un adevărat melanj de culturi, primind influnţe din Asia, Africa şi Europa, toate aduse patriei mamă de către evreii răspândiţi în întreaga lume. Mâncarea oamenilor simpli era constituită din câteva produse, şapte la număr: măsline, curmale, smochine, rodii, grâu, orz şi struguri. Dar foarte cunoscute sunt acum reţete ca falafel, hummus, baba ghanoush, tahini, salată de avocado cu ceapă verde, sau cele mult mai familiare nouă, românilor, cum ar fi sarmale în foi de viţă (uneori umplute cu linte) şi gustoasa salată de vinete cu maioneză.
Noi am mers însă pe calea Galileii, incercând supa cu măsline verzi şi lămâie. Acrişoară şi uşoară, acest fel de mâncare israelian ar trebui să reprezinte o creangă de pace întinsă lumii, pentru că are un gust divin (mai ales pentru mine, căci ador măslinele).
Din deliciile evreieşti am încercat un platou cât pentru două persoane, pe care dormitau crap acoperit în gelatină, umplut ( cu o compoziţie de peşte şi stafide), caviar evreiesc (ficat de viţel sau de raţă preparat şi tăiat mărunt), hering şi crap făcut în stil "sefard" (tradiţii dezvoltate de evreii din Spania, Portugalia, ţările arabe, mediteraneene şi turceşti), toate reci, însă foarte bune. Fiind trecut la aperitiv, nu mi-am imaginat cam cât de mare este porţia, dar era uriaşă chiar şi pentru cel mai mare gurmand.
 |
 |
 |
 |
| pereţii pictaţi, ca oglinzi spre alt tărâm | Supa de măsline "Galilea" | platoul cu crapi si "icre" | secţiune crap umplut cu stafide |
A urmat ficatul de raţă servit pe frunze crocante de salată, cu un minunat sos de merişoare (sos întâlnit şi la numeroase reţete poloneze) şi fistic.Piesa de rezistenţă a fost însă carnea de berbec în sos de vin roşu, cartofi noi cu mentă şi salată de sfeclă. Desertul nu a fost nici evreiesc, nici israelian, ci polonez: o frumoasă tartă cu mere şi cremă de caramel, cu o fustiţă de frişcă, în compania unei felii proaspete de măr şi a unor boabe de strugure.
 |
 |
 |
 |
| ficat de rata cu sos de merisoare | friptura de berbec în vin roşu | tartă cu măr şi caramel | secţiune tartă |
Atenţie, se cântă!
Iar dacă încă vi se pare un restaurant ca oricare altul, am păstrat surpriza de sfârşit: aici chelenerii cântă! Da, vă încântă live, plimbându-se printre mese. Melodiile au fost în engleză şi poloneză de data aceasta, dar la sărbători şi ocazii speciale, se aude doar muzică avreiască.
Ce se simte cel mai clar însă, prin grija şi dragostea cu care a fost ridicat acest loc pe un fost ghetto, este inima aceea de piatră, care a rămas acolo, drept mărturie a ce a fost, a ce au fost, a ceea ce încă sunt.
eu de la mancare n-am fost distrasa... tu ai vazut tarta cu mere si caramel? n-am mai ridicat nasul din ea pana n-am terminat-o 
sa-mi fi cantat 
nu as fi ridicat nasul de acolo din farfuria cu tarta. 
. 
