Fericiţi făcătorii de pace că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema. Matei V-9
Zice-se că azi este ziua internaţională a păcii. Şi în conformitate cu ceea ce am auzit la radio dimineaţă azi, pentru un minut, ar trebuie să se facă linişte pe întreg globul spre a lua aminte la ceea ce înseamnă pacea pentru omenire. Acum eu ce să zic, ca unul care nu fac politică. Că am ajuns după mii de ani de perpetuare a speciei, ani presăraţi cu războaie multe şi crime odioase, să avem doar o zi a păcii în care fie porumbelul alb ori ramura de măslin, fie semnul victoriei cu cele două degete ori chiar steagul alb să ne fie aducere a minte a faptului că pacea este una din pietrele nestemate ale cununii invizibile ce ar trebui să strălucească pe creştetele noastre alături de alte nestemate cum ar fi iertarea, iubirea şi speranţa. Dar ce zic eu deja este un deziderat utopic la care probabil nici să visăm nu mai putem.
Îmi vin acum în minte cuvintele îngerilor ce cântau la naşterea lui Hristosslavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Iar la început spuneam că făcătorii de pace vor fi fii lui Dumnezeu. Oare cei ce nu fac pacea ai cui fii vor fi/sunt? Şi doar privind la ştiri constaţi că lupta pentru pace este doar una de luare de cuvânt de cele mai multe ori. Cât se investeşte cu adevărat în pacea lumii şi cât în armament (care ar fi se zice doar pentru apărare iar nu de atac). Şi eu mă opresc aici la acest aspect pentru că nu-s în măsură să pun mai multe întrebări, asta pentru că răspunsul nu va veni niciodată, iar dacă va veni va fi doar o explicaţie tehnică cu parametri şi grafice bazate pe studii amănunţite şi prognoze de scurtă ori mai lungă durată.
Într-un fel eu am găsit răspunsul în cele citite şi în viaţa de zi cu zi. Psalmistul spune că mai bună-i o bucată de pâine uscată cu pace în casa ta, decât una cu carne şi vrajbă în ea. Căci multe războaie pornesc de la dorinţa de a avea cât mai mult, chiar dacă asta înseamnă suferinţa unora spre desfătarea altora. Dumnezeu spune că cei fără de lege n-au pace (Isaia LVII-21) şi tot Scriptura spune că roada Duhului este dragostea, bucuria,pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine şi credinţa.
Mi-am aruncat un ochi şi în dicţionar când scriam aceste rânduri. Prima explicaţie a cuvântului pace face trimitere la starea de bună înţelegere între popoare. Mai apoi se spune de acordul părţilor beligerante în soluţionarea conflictului iar a treia explicaţie este ca care face referire la lipsa tulburărilor, conflictelor şi a vrajbei. Vedeţi, aici este partea dureroasă. Undeva mai jos, printre explicaţii, se găsesc şi nişte trimiteri evazive la pacea interioară. Ori tot războiul, părerea mea, porneşte de la lipsa păcii interioare. Ştiu sigur şi am simţit deseori cum semeni de-ai noştri se străduiesc să afişeze pe chipul lor o pace falsă care nu se regăseşte şi în interior lor unde mocneşte ura războiului. Pacea sufletească şi pacea conştiinţei ar trebui să constituie liantul, lumina care să lege omul de om şi omul de divinitate. Adevărata pace interioară nu poate fi instaurată decât în momentul în care omul îşi va înceta războiul cu sine în lupta materie-spirit. Acest război a fost şi în primii oameni, căci libertatea raiului în care au fost lăsaţi să vieţuiască spre veşnicie a fost distrusă de dorinţa (războiul interior) de a avea şi fructul oprit ce a a atras după sine risipirea păcii şi câştigarea morţii.
Nu ştiu dacă aţi avut azi cu adevărat vreun minut de linişte. Eu însă vă doresc pace în suflet nu doar azi, ci în toată viaţa, căci poate aşa vom fi cu adevărat fiii lui Dumnezeu.
