Mai primim?
Se spune aşa: „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu l-au primit”. Paradoxul acestei situaţii stă taman între lupta care se dă între trup şi suflet, având ca arbitru nehotărâta minte, cea care se lasă după cum bate vântul, înclinând după situaţie spre una din tabere, cel mai des spre cea a materiei, a neconvingătorului palpabil.
Desigur, vorbeam despre naşterea lui Hristos, despre modul în care primim acest lucru, despre felul în care percem această stare. Într-o lume în care irozii, prunc-ucigaşii mileniului III, sunt din ce în ce mai mulţi, într-o societate în care discrepanţa dintre peşterile tot mai sărace în care se nasc cei mulţi şi palatele strălucitoare a celor care nu văd dincolo din cauza grandomaniei megalomanice , vine Hristos.
Această naştere, despre care nu doresc să vorbesc astronomic, căci nici nu contează ziua ori luna evenimentului, este una perpetuă, una care se repetă pedagogic şi mântuitor pentru fiecare nou născut al acestei lumi, fie că ei, cei nou născuţi, îl primesc ori ba. Hristos se naşte, devenind incomod într-o lume din ce în ce mai comodă, devenind doar un motiv pentru care oamenii să se mai veselească , căci ceata celor care-şi bucură trupul în aceste zile e din ce în ce mai mare.
Vorbeam în urmă cu ceva ani despre X-mas, abrevierea lui Hristos, căci aşa s-a ajuns acum, să facem liste de cumpărături şi cadouri cât mai lungi, tăind din Hristos, oferindu-i o formă high tech, renunţând la strigarea firească, la cea care ne duce cu gândul la mântuire. Desigur, ar fi destul de greu pe la casele mari ale oamenilor să vorbeşti despre boii (arhaic, degradant) care peste El suflau căldură ca să-I facă. Oamenii de azi şi-au împropiat un Crăciun strălucitor, unul care-i departe de realitatea de atunci, departe de adevăr, aş zice chiar un Crăciun fără Hristos. Şi spun asta pentru că astăzi, parcă mai mult ca oricând, lucrurile golite de conţinut, dar bine poleite pe exterior, au luat o mare aploare. Avem copilării fără jucării, avem lumină dar suntem în întuneric, avem căldură dar suntem reci, avem mâncare din belşug dar parcă nu ne mai săturăm, avem Crăciun dar nu-l mai avem pe Hristos.
Foarte mulţi se bucură acum, şi bine fac, căci bucuria este o fiică a speranţei, dar să se gândească, să ne gândim toţi de altfel, că în aceste clipe sunt şi oameni în suferinţă, sunt oameni care zac în spitale, oameni care-şi petrec pe cei dragi spre morminte, oameni cărora, cel puţin pentru moment, sclipirea celor din jur le este potrivnică, în ei pâlpâind doar o mică flacără de putere, una care trebuie întreţinută, ajutată să nu se stingă, cu un gând bun, cu o rugăciune, cu o uşă deschisă care să aducă pe lângă fluviul lacrimilor de suferinţă amară şi câte o lacrimă mai dulce de bucurie, de nădejde.
Naşterea Domnului este o săbătoare a familiei, şi, extrapolând, una a întregii omeniri creştine. Firesc aşa ar trebui să fim, ca o famile mare, una în care dezbinarea, ura, crimele şi lipsa perspectivei să lipsească cu desăvârşire pentru a face loc dragostei, acelei puteri sufleteşti care-l îndeamnă pe om la depăşirea oricărei baricade, la depăşirea de sine, că aşa cum ştim, „dragostea nu cade niciodată”. Ba mai mult, lucrând la cele ale sufletului împlinim cele spuse de îngeri, „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”
Indiferent ce veţi întâlni în viaţă, cum veţi fi ispitiţi, încercaţi ori chinuiţi, să nu uitaţi pentru cine şi pentru ce, Dumnezeu a lăsat tronul slavei şi haina luminii pentru a se naşte în staululul rece în suflarea animalelor. La masa voastră îmbelşugată să stea trupul ce-şi poartă un suflet bogat, un suflet curat, aidoma celui de copil nou născut. Fie ca ziua sfântă a Naşterii să vă aducă speranţă curată, bucurie sfântă, colindători la uşi, glasuri ori rânduri scrise de prieteni, credinţă fierbinte şi dorinţe bune şi de folos sufletului ce tânjeşte după cele senine şi mântuitoare. "Hristos se naşte slăviţi-L; Hristos din ceruri întâmpinaţi-L”.
Naşterea lui Hristos să vă fie cu folos!
