Istoria fascinantă a patiseriei franceze (4) - Babă cu rom

Postat de RODIMUR in Alimente pe 11 Iun 2017, 00:11

Articol pe placul a 3 bucatarasi
comenteaza
Istoria fascinantă a patiseriei franceze (4) - Babă cu rom

 

 

Dintre produsele de patiserie create de patisierii francezi mă voi mai opri doar la această prăjitură, care în ultimul timp a apărut și la noi, odată cu forma în care se face. Dar foarte puțini știu cum se numește și care este originea ei...

Ei bine, originea ei este totuși poloneză. În Polonia, prin secolele XVI-XVII, de Paști, se făcea acest gen de prăjitură rotundă, ca o coroană, garnisită cu fructe uscate și aromatizată cu lămâie. Ea se numea „babka”, ceea ce în poloneză înseamnă „babă, femeie în vârstă”.

Legenda spune că prin secolul al XVIII-lea, când fostul rege al Poloniei, Stanislas Leszczynski a plecat în exil în Franța, stabilindu-se, ca duce de Lorraine în Nancy, la castelul Lunéville a primit într-o zi o brioșă „babka” din țara sa natală, numai că era uscată, pentru că  drumul ei spre Franța durase cam mult timp.  Nemulțumit de starea prăjiturii, fostul regele Stanislas a cerut bucătarului său să remedieze cumva problema. Iar Nicolas Stohrer (cum se numea acesta) a avut o idee genială de împrospătare a „babkăi”: a stropit prăjitura cu vin de Malaga, a aromatizat-o cu șofran, a adăugat cremă de patiserie și stafide din Corint. Ducele de Lorraine a fost încântat de rezultat și cum citea atunci „1001 de nopți”, a decis să denumească prăjitura, „Ali Baba”, iar peste ani, numele ei s-a mai scurtat, devenind pur și simplu „Baba”, sau „Baba cu rom”.

Nicolas Stohrer, patisierul care a ameliorat „babka” poloneză și a făcut posibilă apariția unei prăjituri mai de soi, a însoțit-o în 1725 la Versailles pe Maria, soția regelui Ludovic al XV-lea și fiica ducelui de Lorraine, fostul său stăpân. În 1730 el a părăsit curtea regală de la Versailles, s-a instalat la Paris și s-a lansat în afaceri, deschizând propria cofetărie, pe strada Montorgueil, la numărul 51, acolo unde se află și în zilele noastre. Mai mult chiar, Nicolas Stohrer a mai adus o îmbunătățire prăjiturii sale și a îmbibat-o cu rom, ceea ce i-a adus celebritatea. De aici i se trage și numele...

În Italia, în special la Napoli, prăjitura este foarte apreciată, îmbibată cu rom, sau cu limoncello.

„Baba cu rom” a fost și o sursă de inspirație pentru... savarină, creată  în 1844 de către frații Julien, dar aluatul de bază, același ca la „babka”,  era stropit cu apă de trandafiri, absint (pelin), sau vișinată.

Astăzi, “Baba cu rom” este o prăjitură din ce în ce mai sofisticată, ornată cu frișcă, bomboane, ciocolată și fructe, constituind deliciul iubitorilor de dulciuri.

Pentru redactarea acestui articol am consultat următoarea sursă de pe internet:  www.bonjourdumonde.com

Pentru o rețetă ușoară de „Babă cu rom”, consultați acest link (este și rețeta video):    https://www.atelierdeschefs.fr/fr/cours-en-ligne/729-la-patisserie-le-baba-au-rhum.php

Am preluat imagini ilustrative pentru „Babă cu rom” de pe:  www.google.com

Comentarii (0)

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs