În general vara, majoritatea oamenilor caută un loc de refugiu pentru a fugi de arşiţa soarelui, un crâmpei de iarbă, o limbă de umbră, o băutură pentru hidratare, o oază de linişte şi relaxare un loc de odihnă pentru istovitul trup unde să existe condiţii prielnice de apreciere a vieţii trăite la maxim. Deseori am văzut la televizor cum orăşenii se bulucesc la sfârşit de săptămână spre ieşirea din urbe pentru a găsi un loc potrivit de mers „la iarbă verde” pentru a scăpa de dogoarea asfaltului. Acum e drept că şi locuitorul de la ţară iubeşte iarba proaspătă şi mirosul de verdeaţă.
Una peste alta ştim toţi beneficiile lucrării lui Dumnezeu, când ea nu este mototolită, arsă, pângărită de cotropirea gunoaielor şi a altor semne de civilizaţie a secolului XXI. Eu însă doresc să vă relatez şi partea cealaltă, de după. Mulţi sunt contrariaţi ori mustăcesc ironic când aud rugăciunea de iertare a ecteniei de la înmormântare când, pe lângă locul luminat şi de odihnă se cere şi loc de verdeaţă, vezi Doamne, că mortul e sătul de verdeaţă din timpul vieţii. Ori poate că distinsele persoane nu au auzit de creaţia lui Dumnezeu, de grădina raiului, locul unde am dori unii din noi să ajungem în încercarea de a scăpa de vipia arzătoare a iadului.
Punctez şi spun că sunt foarte mulţi care cred că şi iadul este o invenţie a bisericii trecută în Scriptură pentru păcălirea celor care doresc să-şi trăiască viaţa după „cum vor muşchii lor”. E treaba lor, ei vor da seama. Verdeaţa reprezintă viaţa, asta o ştie şi copilul de grădiniţă. Când vine primăvara, apoi vara totul este plin de viaţă, de rod, de speranţă. Verdeaţa este rodul unirii dintre creaţie şi lumină, deoarece lumina este cea care creează verdeaţa prin fotosinteză. Scriptura zice aşa: „veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 28-29) Iată ce simplu este să înţelegi ectenia de la înmormântare unde cerem odihnă, lumină şi verdeaţă. Odihna ne-o dă Hristos după cum mai sus am relatat, El, care este Lumina lumii, lumina care dă nemurirea într-o fotosinteză duhovnicească ce favorizează trăirea în veşnicia vecinătăţii lui Dumnezeu Experienţa pământească a lucrurilor trecătoare m-a învăţat că nu e uşor să ai în curte o verdeaţă curată, care să nu fie sufocată de bălării, care să nu fie supusă uscăciunii. E greu şi trebuie muncă pentru a avea o iarbă naturală sau gazon care să îţi odihnească ochii, picioarele şi mintea. Cu atât mai greu este să poţi prinde un petic de verdeaţă în grădina raiului. E nevoie de muncă duhovnicească pentru a îndepărta bălăriile păcatului, pentru îndepărtarea buruienilor cu rădăcini lungi ale viciilor şi uscăciunea necredinţei . Nu ştiu voi ce vă doriţi de la viaţa asta. Cu atât mai mult de la cealaltă. Eu unul doresc să lucrez duhovniceşte pe ogorul vieţii trupeşti pentru ca sămânţa semănată aici să-mi rodească dincolo verdeaţa unde să-mi odihnesc sufletul în Lumina vieţii veşnice.
