De ce ?!

Postat de Mutulica in Cu de toate pe 2 Noi 2013, 05:28

Articol pe placul a 3 bucatarasi
comenteaza

Sunteţi majoritari într-o tară care tinde să nu nu mai producă nimic. Plătim şi vom plăti pentru voi multe generaţii de aici încolo.

Aţi fost luaţi de la coada vacii, şcolarizaţi la intensiv şi pe sărite, apoi puşi în fruntea bucatelor pe care nici acum nu ştiţi să le numiţi.

Vă consideraţi păstrătorii tradiţiilor strămoşeşti, după care înjuraţi de toţi Dumnezeii neuitând nici de mamele celor care vă dau peste labele rapace sau peste botul dedat la bârfe şi minciuni.

Votaţi şi cu branula înfiptă în venă ”de dragul viitorului copiilor”, dar numai cu cei ce vă oferă ceva la schimb: un contract cu statul, o sinecură, un pui, un kil de zahăr, orice după posibilităţi, numai gratis să nu fie votul ăla, că doar” ştie toată lumea cât de hoţi sunt cei ce ne conduc şi ne vor conduce” (ce păcat că nu aţi avut norocul să fiţi în locul lor când eraţi tineri iar acum sunteţi prea bătrâni!...).

I-aţi învăţat în mod practic fizică pe cei mai tineri ca voi. Aşa am putut afla cu toţii, încă de la 15-16 ani, că vaselina ne uşurează doar în mod aparent efortul de a pili un material brut, ne-am călit dimineaţa pe răcoare cu un snaps şi am continuat tratamentul împreună cu voi dar doar pe banii noştri, bucuroşi că învăţăm cele mai tainice secrete ale meseriei. Cu ce trebuie să ne prezentăm la uşa şefilor dacă dorim să avansăm, cum se face o delaţiune de succes şi care sunt cele mai bune locuri de unde putem pleca acasă cu o mică amintire de la locurile noastre de muncă. Şi apoi ne mirăm cu toţii că nu mai avem de unde ne întoarce seara acasă.

Dacă v-a bătut Dumnezeu cu o diplomă sau mai multe (Doamne, mare mai este grădina ta!) sunteţi nişte ucigaşi de suflete, maciucarii minţilor dăruite cu harul ce ne-ar putea scoate din marasmul fără speranţă. Pentru că voi aţi ucis până şi speranţa.

Pentru că sunteţi nişte ticăloşi prin însăşi firea voastră dar victimele nu s-au răzbunat deşi nu se pot bucura de prezent şi nu pot avea niciun viitor, pentru a vă plăti pensiile, asigurările sociale şi toate privilegiile nemeritate.

Aţi inventat tot felul de scuze pentru a distrage atenţia de la demonii ce vă stăpânesc. Oricine-i de vină, chiar şi Dumnezeu, numai voi nu! Vă plângeţi de milă şi vă milogiţi pe la toate uşile stăpânilor pentru ca apoi să-i drăcuiţi. Când ajungeţi în acele scaune de unde ne vin nenorocirile, faptele hoţilor de dinainte par nişte gesturi îngereşti. Aşa se explică mitul domnitorilor deveniţi din ce în ce mai buni şi mai sfinţi odată cu trecerea anilor...

Când cei ce şi-au văzut viaţa distrusă de toxinele voastre (aflaţi fiind în postura de a vă pedepsi) vă iartă, răspundeţi conform ADN-ului muşcând din nou. Când furia şi strigătele victimelor ajung mult prea cunoscute, vă daţi răniţi, inocenţi sau obligaţi de forţe obscure. Deveniţi brusc nişte magiştri ai celor ajunşi de pe culmile disperării pe culmile recunoaşterii publice, cerând drepturi de autor, sau măcar mulţumiri din partea celor ce şi-au plătit celebritatea cu sănătatea scurtându-şi viaţa.

Vă simţiţi ameninţaţi până şi de un mutulică, un singuratic nevoit să trăiască o viaţă incompatibilă cu el însuşi, după ce s-a luptat mai întâi cu propriile-i neputinte sau limitări şi nu sunteţi în stare să vedeţi duşmanul comun, ba chiar pactizaţi cu el! Nu aţi putea pricepe nici măcar în ceasul morţii că sunteţi sclavii unui sistem în care oamenii sunt doar nişte mijloace de producţie, tributarii unui mod de viaţă ce promovează la rang de Dumnezeu profitul ce se poate obţine pe seama oamenilor simpli neacordând importantă bunăstării individuale.

La ce bun un PIB în creştere dacă cei ce au contribuit sunt tot mai săraci şi nevoiţi să se lepede de orice normă morală pentru a avea dreptul de a fi sclavi încă în viaţă?! Instinctele gregare, primare, atavice sunt la mare preţ în numele supravieţuirii în timp ce idealurile nobile sunt etichetate ca fiind nişte prostii obscurantiste, comuniste şi rasiste în acelaşi timp?!

Aţi albit şi încă n-aţi aflat că răul făcut se abate şi asupra făptuitorului şi stirpei sale, chiar dacă mai târziu dar cu cât mai târziu cu atât mai amplificat de suferinţa îndurată şi nepedepsită la timp.

Nici nu ştiţi ce-i răul şi care-i binele! Mai binele vostru e tot ce vă interesează. Sunteţi asemenea necrofagilor. Daţi târcoale prăzii, îi adulmecaţi cu ochi avizi orice urmă de slăbiciune şi o hartuiţi fără milă până când vă dispar toate sursele ce vă întreţin stilul de viaţă. Dacă nu puteţi să o exterminaţi singuri, cereţi ajutorul celor asemenea vouă prin delaţiuni, minciuni şi tot felul de jigodisme. Când vi se spune adevărul vă daţi jigniţi, când sunteţi între voi folosiţi aceleaşi apelative cu mândrie...

Pentru că, de parcă nu era suficientă amprenta voastră apocaliptică asupra mediului, aveţi o rată a înmulţirii geometrică spre deosebire de cei care vă ţin în cârcă, aflaţi într-o stare de epuizare numerică fizică şi psihică.

Ale voastre ouă de larvă parazitară au ajuns la stadiul de raptori şi cu nesimţirea genetic transmisă rad firavele rămăşiţe de civilizaţie ce au supravieţuit aproape miraculos asaltului vostru.

De aceea şi din multe alte motive nu vă rog şi nici nu vă cer nimic, căci voi n-aveţi nimic bun de dat. Şi pentru că pe voi doar frica va mai poate disciplina...

 Vă ordon: RESPECT!

 Foto

Comentarii (3)

19.01.2014, 18:44

Multumesc tuturor celor care au citit acest articol!

19.01.2014, 18:44

Nu conteaza daca m-ati apreciat sau nu !

19.01.2014, 18:45

Eu cred in efectul picaturii chinezesti !

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

ieri la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

Rețetă de chec de post – Desert pufos și aromat

pe 20.11 la 10:44

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]