Într-una din aceste zile, profitând de căldura nefirească a zilelor de iarnă, am purces la desfăşurarea anumitor treburi prin curte, treburi care ţin mai mult de perioada primăverii. Şi voios nevoie mare, ajutat de soarele darnic de afară, am făcut o grămadă de treabă. Partea de distracţie, adică partea de după munca fizică mai grea, a fost greblatul, o joacă de copil, în comparaţie cu alte treburi.
Şi nu degeaba am pomenit cuvântul copil, pentru că în timpul greblatului, când grebla s-a oprit într-un capac de cutie metalică mai mare, mi-am adus aminte de perioada copilăriei, când, în seninul zilelor de joacă, descoperisem cea mai mare aventură, căutarea de comori.
Nu ştiu dacă aţi avut vreodată acest gând în copilărie, de a căuta comori, dar în cercul meu de prieteni, poveştile despre aurul şi argintul care scot vâlvătăi în zile de sărbătoare pe la miez de noapte erau la mare căutare. Şi pierdeam nopţi întregi, în timpul verii, pentru a vedea închipuitele comori ce aşteptau să fie scormonite, măcar şi de închipuirea unor copii năzdrăvani.
Şi asta n-ar fi tot, căci în momentul în care am scos cu grebla capacul de tablă ascuns pe sub firele de iarbă ce taman se eliberaseră de sub ultima zăpadă, mi-am adus aminte că deseori, tot copil, alături de prieteni am tot ascuns bani de toate felurile în pământ, în borcane bine închise la gură, cu gândul că, aşa cum auzisem de la cei bătrâni, se vor schimba în aur odată cu trecerea timpului.
Şi timpul a trecut, repede, şi trece, ori noi trecem prin el, iar comorile şi-au schimbat textura, locul lor nu mai este în pământ, căci azi, deşi aştept unele vâlvătăi, le aştept în locurile unde nu se poate săpa, în mintea şi în sufletele celor cu care îmi petrec viaţa, cu care interacţionez, cu care lucrez, cu care…. .
Îmi place cuvântul regelui Solomon: „am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; …….. cu ea mi-au venit toate bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate. şi m-am bucurat de toate acestea, căci înţelepciunea le aduce cu sine. ….am învăţat-o fără viclenie, o împărtăşesc fără părere de rău şi nu ascund comorile ei. Ea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură”.
Înţelepciunea este comoara ascunsă în ţarină. Cine o are, cine ştie să o folosească, într-adevăr are o comoară pe care nimeni nu i-o poate fura. E drept, înţelepciunea este comoara care se dobândeşte cu trudă multă, cu voinţă. Nimeni nu se poate culca pe-o ureche, într-o lene cronică, aşteptând înţelepciunea să-i bată la porţile minţii.
Deh’, minte de copil, am zis eu zâmbind la anii aceia în care caii verzi de pe pereţi încă aşteptau să fie puşi la ham. Comori n-am găsit niciodată în scormonitul prin pământ, deşi, dacă aş merge acum să caut borcanele cu fisele de aluminiu îngropate, aş scoate bani măcar de-o carte bună de la „fier vechi”, o carte numai bună pentru a spori înţelepciunea, comoara nematerială ce dă uneori sens gândurilor noastre, cele ce zidesc faptele cotidiene.
Şi mai zice Cuvântul aşa, „căci acolo unde este comoara voastră, este şi inima voastră”. Fiecare, cu bogăţia lui…. .
. 
