Tort de ciocolata a la mami

de VERONICA2607 in Torturi, 10 Feb 2012 | 5013 vizualizari

 

Tort a la mami este tortul meu preferat.L-am numit așa pentru că mama mea îl face perfect, adică așa cum imi place mie.Acest tort este savoarea întruchipată, un deliciu culinar,bine însiropat și scăldat în fina și excelenta cremă de ciocolată cu aromă de rom este desertul perfect pentru orice sărbătoare.

 

INGREDIENTE

  • BLAT:
  • 12 ouă
  • 12 linguri zahăr
  • 12 linguri făină
  • 1 praf de sare
  • 1 pahar de nucă măcinată
  • ulei pentru uns tava
  • CREMA:
  • 5 gălbenușuri
  • 350 gr zahăr
  • 100ml lapte
  • 50 gr cacao
  • 250 gr unt/margarină
  • 2 linguri esență de rom
  • 1 pahar nucă tăiată
  • SIROP(800 ml): 
  • 1 l apă
  • 500 gr zahăr 
  • 2 linguri esență de rom
Portii: 20
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort de ciocolata a la mami:

BLAT: Ouăle se separă, albușurile de gălbenușuri.Albușurile cu un praf de sare se bat/mixează spumă,apoi adaugăm zaharul treptat și mixăm până ce acesta se dizolva complet.La această spumă adăugăm gălbenușurile unul câte unul, mixând continuu.Apoi înglobăm în compoziție nuca măcinată și amestecăm cu o lingură de lemn de jos în sus, după care cernem făina câte o lingură amestecând tot cu lingura de lemn de jos în sus cu grijă până terminăm cele 12 linguri de făină.

 Preâncălzim cuptorul, ungem o formă de tort(cea mai mare mărime) cu ulei, tapetăm cu hârtie de copt și ungem și hârtia cu ulei.Așezăm compoziția aluatului în formă și o punem la cuptor.Blatul este copt când trece testul cu scobitoarea.

CREMA:Cât timp blatul stă la cuptor noi preparăm crema,frecând cele 5 gălbenușuri cu zahărul până ce se albesc, apoi adăugăm laptele și punem compoziția pe foc amestecând continuu în ea cu un tel astfel încât să nu se lipească.Fierbem crema până ce devine de consistența unei ciulama sau a unui smântâne mai groase, apoi luam focul, adăugăm cacaoa și amestecăm bine.Crema se lasă la rece, iar când este doar călâie se adugă în ea untul/margarina, nuca tăiată și 2 linguri de eseță de rom.

SIROPUL:Se pun la fiert apa și zahărul. Se fierb până compoziția scade și ajunge la 800 ml. După ce siropul s-a răcit se adaugă 2 linguri de esență de rom.

MONTAREA TORTULUI: Blatul răcit se taie în trei părți egale orizontal, crema și siropul se împart în 2 părți egale și o parte mai mare. Se așează partea de jos a tortului se insiropează cu una din cele de două părți de sirop egale, se întinde pe ea una din părțile egale de cremă, se așează al doilea blat și se urmează procedurile ca și la blatul anterior.La sfârșit se așează și ultima parte a tortului, care se însiropează cu partea ce mare de sirop și tot tortul se îmbracă în partea cea mare de cremă. Tortul se ornează după cum dorește fiecare, eu am ales sa-l ornez cu arahide cu glazură de ciocolată groasă.

Poftă bună!

TIPS-URI

1

La blat, când adăugăm nuca și făina nu se mai bate/mixează se amestecă cu o lingura de lemn sau cu o spatulă de jos în sus, altfel spuma își pierde volumul și blatul nu va crește cum ne dorim.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort de ciocolata a la mami" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (16)

Lau 1

13.02.2012, 15:21

fain arata

Mariuka 1

19.02.2012, 14:20

Foarte bine arata si multa , multa ciocolata! Pe gustul tuturor!

aalliinnaa07 1

09.04.2012, 23:46

arata foarte bine si cu siguranta e si foarte delicios

COMENTEAZA

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mihaelar63

1000 puncte

Rocsi

500 puncte

vasimur

251 puncte

 Adi

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort de ciocolata si reteta cu nr. 800 pe bucataras.ro