Tort Bunica

de Ela68 in Torturi, 14 Mar 2016 | 8918 vizualizari

 

M-am bucurat mult cand am vazut concursul Sarbatorim Femeia - retete care iti amintesc de femeile dragi din viata ta. Mi-am dat seama ca aceasta reteta invatata de la mama inca din copilarie, n-am prezentat-o. Asadar, o mica introducere si reteta.
Multumesc mamei pentru pentru aceasta reteta minunata !

N-am postat-o pana acum, chiar daca  am mostenit-o de peste patruzeci de ani, la randul ei, mama primind-o de la o prietena farmacista, cea care l-a si botezat asa. Cel mai probabil, reteta apartinea bunicii ei. Este un dulce cu care eu am crescut, poate este primul tort in care am avut calitatea de invatacel. Nu am gasit pana acum o varianta asemanatoare pe net, cu o alta denumire, deci nu are notorietatea prajiturilor cunoscute precum prajitura Televizor sau Alba ca Zapada, insa va asigur ca este un tortulet  deosebit ce merita incercat.

Combinatia intre blatul de cacao umed cu nuca si gem acrisor de caise, crema fina de unt cu ness si cacao , ornat cu frisca simpla, naturala, din smantana, inca imi trezeste amintiri din perioada in care eram micuta.

Pe vremea aceea, noi cumparam frisca de la cofetarie, era facuta din smantana naturala si batuta la niste mixere mari. O faceau pe loc, avea un gust foarte bun si pentru asta merita sa ne asezam la cozi imense. Parca si-acum retraiesc acele momente, cand asteptam sa ne vina randul, fugeam la vitrina cu prajituri, imi lipeam nasucul de geam si o rugam pe mama sa-mi cumpere "si data, si data si data ", deci eu voiam din toate cate ceva. Este un tablou mic, micut, dintr-o imensa galerie,  care ma ma poarta in timp in anii minunati ai copilariei.

Pentru tot ce m-a invatat, ii doresc mamei sa fie sanatoasa ani multi inainte, ca sa o pot rasplati pentru tot ce-a facut pentru mine.

Ii multumesc in fiecare zi,  iar astazi ii ofer cu toata dragostea acest tort minunat.

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente blat :
    • 6 oua
    • 7 linguri nuci macinate
    • 6 linguri zahar pudra
    • 2 linguri cacao
    • 1 lingura pesmet
    • 2 linguri gem de caise
  • Ingrediente crema :
    • 200 gr zahar
    • 1 lingura cacao
    • 1 lingura ness
    • 3 oua
    • 50 gr stafide lasate la inmuiat in apa cu o lingurita de esenta de rom
    • 1 lamaie, coaja si zeama
    • 200 gr unt
    Pentru ornat:
    • 200 ml smantana fermentata
    • 100 ml smantana pentru frisca vegetala ( o puteti inlocui cu smantana daca o gasiti pe cea speciala pentru frisca )
    • 2 linguri de zahar pudra
    • toporasi
Portii: 12
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort Bunica:

1. Se mixeaza galbenusurile cu zaharul pana ce isi dubleaza volumul, apoi se adauga nucile macinate, cacaoa si pesmetul. Separat se bat albusurile cu zaharul si cand s-a format bezeaua, omogenizam usor cu amestecul de galbenusuri. Coacem in cuptorul preincalzit intr-o forma tapetata cu unt si hartie de copt cu diametrul de 22 cm, la 150 grade, 30 de minute.. Lasam sa se raceasca in forma. 

2. Se amesteca toate ingredientele, mai putin lamaia si untul, se pun la foc mediu si se lasa sa dea cateva clocote. Amestecam tot timpul cu un tel deoarece are tendinta sa se lipeasca. Cand devine ca o budinca, dam deoparte si adaugam coaja si zeama de lamaie si untul taiat bucatele. Omogenizam si lasm la racit. 

In mod normal, ar fi trebuit sa folosesc smantana dulce, pentru frisca, dar, atata timp cat nu gasesc de cumparat, prefer sa fac aceasta combinatie cu smantana fermentata, sa pot obtine un gust asemanator cu frisca naturala. Folosesc frisca vegetala doar sa pot orna frumos tortul. Data viitoare voi cauta la tarani smantana dulce sau la magazin daca exista ceva asemanator. 

Asamblare:

1.Taiem blatul in doua cu mare grija, deoarece este foarte faramicios.

2. Adaugam jumatate din crema, iar peste ea stafidele scurse de apa.

3. Asezam al doilea blat si acoperim cu cealalata jumatate de crema.

4. Ornam cu frisca si toporasi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort Bunica" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (45)

Ela68 1

13.03.2017, 08:51

il recomand cu mare drag !

dantes 1

29.04.2017, 06:34

Super!

mamaieelena 1

30.04.2017, 19:26

frumos arata

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort Kodrit Kadir