Taktouka - salata marocana

de RODIMUR in Salate, 12 Ian 2018 | 5430 vizualizari

 

Este o salată marocană, pe care am găsit-o pe un site culinar francez și care m-a interesat imediat, pentru că e preparată pe bază de ardei copți, din care am destui în congelator. Este o foarte bună salată de post, ușor și rapid de făcut, condimentată plăcut, după gustul meu.
Am găsit pe net multe rețete pentru prepararea acestei salate, fiecare modificând ingredientele, sau cantitățile. Important este că ingredientele principale sunt aceleași în toate rețetele consultate, așa că din toate, am ales și eu ce mi-a plăcut mai mult, păstrând, evident, elementele esențiale.
Spre exemplu, unele insistă asupra faptului că ardeii trebuie să fie roșii, altele recomandă ardei verzi, iar altele acceptă ardei din fiecare culoare. Eu mi-am decongelat niște ardei kapia, gândind că sunt mai dulci, dar între timp am găsit o rețetă care recomandă, opțional și o linguriță de zahăr. Majoritatea recomandă ulei de măsline, dar am găsit și o rețetă care admite, pe lângă 45 ml de ulei de măsline și 30 ml ulei vegetal, dar și zeamă de la o jumătate de lămâie...
Când există așa o multitudine de rețete, este normal să alegi și să moderezi, ceea ce am și făcut. Dar altă dată, pentru aspect, voi folosi ardei copți verzi, care să se vadă foarte bine în farfurie, alături de roșii.

 

INGREDIENTE

  • 4 ardei kapia copți
  • 4 roșii
  • 2-3 căței de usturoi
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 1 linguriță de chimion măcinat
  • 1/2 linguriță de coriandru măcinat
  • 1 linguriță de boia de ardei dulce
  • 1/2 linguriță de boia de ardei iute
  • 1 linguriță de zahăr (opțional)
  • sare
  • piper
  • suc de lămâie
  • frunze de coriandru (n-am avut!)
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Taktouka - salata marocana:

Ardeii copți se decongelează, se scurg de zeama pe care o lasă și se taie fâșii.

Roșiile se spală, se opăresc, se decojesc, se curăță de semințe și se taie cubulețe.

Usturoiul se curăță și se feliază subțire.

Pătrunjelul se alege, se spală, se zvântă și se taie fin.

Măcinați chimionul și coriandrul, dacă este cazul.

Într-o tigaie se toarnă uleiul de măsline și se pun la călit, la foc mic, roșiile și usturoiul, timp de 5 minute. Se adaugă condimentele, se amestecă și se mai lasă pe foc, pentru ca ingredientele să se îmbibe de aceste arome. Se adaugă ardeii tăiați fâșii și zahărul, dacă se dorește. După încă 5 minute, se oprește focul de la aragaz, se adaugă pătrunjelul și salata se poate servi caldă, cu pâine prăjită. Se decorează cu frunze de coriandru și cu lămâie, care se va stoarce de zeamă, după preferință.

Salata aceasta mai poate fi servită și ca garnitură, la un cus-cus cu carne.

Adaug aici, la descriere, comentariul-mărturie al lui Navidad 2017, plin de sugestii minunate, deosebit de pertinent și de util, pentru cei care ar dori să facă această rețetă: 

"Si noi o facem cu multa verdeata (patrunjel si coriandru proaspete), dar si picanta bine; si punem intotdeauna si o frunza de dafin la innabusirea tomatelor. Ca variatie de condimente folosim cateodata amestecul "5 arome" (atunci e chiar mai exotica) si 1 - 2 linguri de stafide mici (in acest caz o mancam cu cus-cus sau orez). Sau o mana de masline neaparat negre, mici si cu sambure (1 - 2 clocote, la sfarsit); in cazul asta uneori si branza Feta (telemea?), cel mai bine nematurata, adica mai moale/gumoasa (atentie la sare!), taiata cuburi, si nu amestecate in compozitie, ci presarate deasupra, dupa ce se inchide focul si lasate sa se inmoaie putin sub capac (in acest caz o mancam cu paine alba). Ardeiul gras verde da o aroma mai pregnanta de ardei, dar si un gust usor amarui... e preferatul meu... Eu personal, nu cred ca se potriveste cu tajine, chiar si de pui (nemaivorbind de vita sau miel!), caci are arome/gust mult prea bogate/puternice ptr delicata "taktouka"."

TIPS-URI

1

Dacă nu aveți ardei gata copți, timpul de preparare se va mări.

2

Este bine să folosiți ardei copți verzi, care ar arăta mai bine în farfurie, alături de roșii.

3

Salata se poate servi și rece.

Daca ti-a placut reteta noastra "Taktouka - salata marocana" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (44)

RODIMUR 1

14.01.2018, 21:10

Mulțumesc frumos, Cătălina! Poate postezi într-o zi varianta algeriană, pentru că sunt mulți bucătărași interesați. Eu însămi aș vrea să văd care sunt diferențele și dacă e mai bună cea algeriană, s-ar putea să o iau de la tine...

elucubratiiculinare 1

15.01.2018, 09:10

RODIMUR 1

15.01.2018, 10:25

Mulțumesc frumos, Mihaela!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Salata de seara