Ficatei de pui la tigaie, cu pireu de cartofi

de RODIMUR in Ficat, 11 Iul 2017 | 3831 vizualizari

 

O mâncare rapidă, atunci când nu mai avem nimic preparat în frigider. Știu că sunt persoane cărora nu prea le plac ficățeii, dar aportul de fier pe care-l aduc, ar trebui să fie decisiv pentru un astfel de meniu, măcar o dată la două săptămâni.
De-a lungul anilor, am văzut multe rețete de ficăței cu sos, dar eu îi fac mai simplu și cred că sunt mai sănătoși, pentru că nu sunt cu ceapă prăjită.
Iată de ce ofer și eu varianta mea de ficăței de pui, cu pireu de cartofi...

 

INGREDIENTE

  • 6-8 ficăței întregi de pui
  • ulei pentru prăjit
  • sare
  • piper
  • Pentru pireu
  • 4-6 cartofi albi
  • 50 grame unt
  • 4-5 linguri de smântână
  • sare
  • piper
  • Pentru salată
  • 1/2 varză mică
  • sare
  • oțet
  • apă
  • mărar
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ficatei de pui la tigaie, cu pireu de cartofi:

Se alege, se spală, se zvântă și se taie fin mărarul.

Cartofii se curăță, se spală, se taie cubulețe și se pun la fiert în apă cu puțină sare.

Varza se curăță, se spală și se taie fideluță, după care se frământă cu puțină sare, se adaugă 1-2 pahare de apă și 3-4 lingurițe de oțet. Se lasă varza tăiată în această soluție, ca să se pătrundă bine. După câteva minute, se scurge apa și se presară mărar peste salată.

În timp ce cartofii fierb, se curăță, se spală și se pun ficățeii la scurs, pregătindu-se pentru prăjit în tigaie.

Când cartofii au fiert, se strecoară de apă, se pasează și imediat, cât sunt încă fierbinți se adaugă untul, se amestecă bine și apoi se pune smântâna. Se uniformizeză pireul și se mai condimentează cu sare, dacă este nevoie.

După ce pireul este gata se pot prăji ficățeii. Într-o tigaie, se toarnă ulei și imediat se pun ficățeii scurși de apă. Se condimentează cu sare și piper și se prăjesc înăbușit, la foc mic, pe ambele fețe.

Se servesc imediat cu pireu de cartofi și cu salată. Cine vrea, poate pune peste cartofi 1-2 linguri din sosul lăsat de ficăței la prăjire.

TIPS-URI

1

Pireul făcut cu unt și smântână este cel mai bun, mai cremos (uneori pun chiar mai mult unt). Laptele face pireul apos și subțire, curgător.

2

Nu prăjiți prea mult ficățeii, ca să nu se întărească și să capete un gust amar. Dacă îi veți ține numai puțin pe foc, căt să se pătrundă și să-și schimbe culoarea, vor fi dulci și moi. Veți simți gustul adevărat al ficățeilor.

3

Nu prăjiți ficățeii decât după ce ați terminat celelalte preparative, pentru că dacă vor sta, se vor închide la culoare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ficatei de pui la tigaie, cu pireu de cartofi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chiftele cu sos de rosii gratinate - Mancarea savuroasa si rapida

de Rocsi 9

ieri la 19:32

Placinta cu branza si vanilie - Reteta simpla si rapida

de laura_n 7

ieri la 16:32

Cheesecake cu dulceață de smochine - Desertul delicios și rapid la pahar

ieri la 10:11

Prajitura cu prune si mascarpone - Desert delicios de toamna

de oanapl 7

pe 29.09 la 18:33

Brioșe cu afine și ciocolată albă - Rețeta pentru un desert cu fructe, aromat și delicios

pe 27.09 la 16:57

TOP
utilizatori

Rocsi

1271 puncte

Lau

Lau 9

1181 puncte

Retete_gustoase

1150 puncte

RODIMUR

1133 puncte

oanapl

1104 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ficatei cu cartofi la cuptor - pentru copilasi