Desert tort cu trandafiri si capsuni

de Ancutsa in Torturi, 5 Mai 2020 | 2179 vizualizari

 

Tort cu blat de nucă, sirop cu vin și portocală, cremă de vanilie, spumă de căpșuni, decorat cu trandafiri, căpșuni și perluțe argintii, astfel încât nici o aromă să nu predomine, ci să se îmbine toate armonios.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 8 ouă S,
  • 1 albuș,
  • Un praf de sare,
  • 5 ml îndulcitor,
  • 7 g praf de copt,
  • 90 g nucă măcinată,
  • 70 g făină,
  • Pentru sirop:
  • 400 ml apă,
  • 100 ml vin alb,
  • 1 lingură coajă de portocală (ținută în zahăr la borcan),
  • Pentru crema de vanilie:
  • 3 gălbenușuri,
  • 250 ml lapte,
  • Un praf de sare,
  • 25 g (1 lingură și jumătate) făină,
  • 1/2 linguriță vanilie Bourbon pudră,
  • 100 g unt,
  • 100 ml frișcă lichidă,
  • Pentru spuma de capsuni:
  • 85 g sos de căpșuni,
  • 150 frișcă lichidă,
  • Pentru decor:
  • 80 g cremă de vanilie,
  • 250 ml frișcă lichidă,
  • 1/2 linguriță colorant natural pudră orange,
  • 1/2 linguriță colorant natural pudră verde,
  • 1/2 linguriță colorant natural pudră galben,
  • 3 lingurițe apă fierbinte,
  • Perle argintii, după gust,
  • Căpșuni, după gust,
  • 30 g ciocolată albă,
  • Ornamente de zahăr, după gust
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu trandafiri si capsuni:

 

Notă: sosul de căpșuni l-am pregătit înainte de a mă apuca de restul rețetei, pentru a da timp sosului să se răceasca. Am fiert pe foc mic 500 g căpșuni (spălate și tăiate cuburi), 100 g zahăr, 100 ml apă, până ce sosul a scăzut și s-a îngroșat ușor, dar nu s-a închegat ca la dulceață. Apoi l-am pasat cât mai fin la blender și l-am lăsat la răcit. Din acest sos, am folosit 85 g la această rețetă.

 Tot acum se pregătesc și literele de ciocolată, pentru urarea de pe tort, topind ciocolată albă pe baie de aburi și umplând apoi un poș cu ea. Se desenează literele sau decorațiunile dorite. Se pudrează cu ornamente de zahăr mărunțite.

 

Blatul:

Se bat spumă albușurile cu un praf de sare și îndulcitorul, se adaugă treptat gălbenușurile, apoi praful de copt, nuca măcinată și făina. Le puteți amesteca cu mixerul, însă țineți cont să-l lăsați la cea mai mică viteză și să încorporați ușor și treptat mai ales ingredientele uscate.

Se toarnă compoziția într-o formă de tort rotundă, pregătită cu foaie de copt. Eu am folosit o formă detașabilă cu diametru de 20 cm și am pus foaie de copt pe fund, iar pe laterală am uns cu unt și am tapetat cu făină, astfel încât laterala tortului să iasă cât mai omogenă.

Se bate un pic tava, de masă, pentru a elimina bulele de aer.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 30 de minute sau până trece testul scobitorii.

 

Siropul:

Se fierb pe foc mic apa cu vinul și coaja de portocală, aprox 8 minute (să se evapore alcoolul și să rămână aroma).

 

Crema de vanilie:

Într-o crăticioară, se amestecă cele 3 gălbenușuri cu laptele, un praf de sare, făina, vanilia, cu un tel și se fierbe amestecul pe foc mic până se îngroașă ca o budincă. Se dă de pe foc, se adaugă untul și se omogenizează. Se acoperă cu folie alimentară și lasă la răcit. Se adaugă apoi frișca lichidă și se bate cu mixerul până devine cremoasă.

Se păstrează deoparte 80 g din crema de vanilie, pentru a o folosi mai târziu la decor.

 

Spuma de căpșuni:

Se amestecă mai întâi frișca lichidă, dar mai moale, apoi se încorporează sosul de căpșuni și se amestecă ușor. Nu o bateți prea tare, să nu devină vârtoasă.

Se dau deoparte 2 linguri din cremă, pentru a o folosi mai târziu la decor.

 

Montare:

Se taie blatul în 3 foi, care se însiropează.

Se montează astfel: prima foaie de blat, 1/2 din crema de vanilie, 1/2 din spuma de căpșuni, a doua foaie de blat, 2/2 din crema de vanilie, 2/2 din spuma de căpșuni, a treia foaie de blat.

 

Decor:

Se bat cu mixerul, crema de vanilie pe care am păstrat-o deoparte mai devreme, împreună cu frișca lichidă, până capătă o consistență cremoasă. Se îmbracă tortul într-un strat subțire de cremă.

Apoi, restul de cremă se împarte în mai multe castronele și se amestecă fiecare cu culoarea dorită. Dacă folosiți coloranți pudră, aceștia trebuie dizolvați înainte în puțină apă fierbinte, astfel: aprox 1 linguriță de apă per colorant.

Se face un model pe margine și din spuma de căpșuni păstrată mai devreme.

Se adaugă și urarea din ciocolată albă, căpșunile spălate și uscate pe un șervet, dar și perluțele argintii.

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/05/tort-cu-capsuni-si-trandafiri.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu trandafiri si capsuni" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

ieri la 10:46

Gem de gutui cu pere de toamna - Reteta pentru deliciu aromat de sezon

pe 26.11 la 15:27

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

pe 26.11 la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert tort-inimioara cu ganache de ciocolata alba si capsuni