Desert tort cu ciocolata si visine

de oanapl in Torturi, 4 Iun 2022 | 7744 vizualizari

 

Weekendul trecut am invitat niște prieteni pe la noi și mi-am dorit să-i surprind cu un desert delicios. M-am bucurat foarte mult pentru că a fost foarte apreciat de toți cei care l-au gustat.

 

INGREDIENTE

-pentru blat umed (23 cm):

  • 130g ciocolată neagră (minim 50% cacao)
  • 80g cafea fierbinte
  • 170g chefir
  • 130g ulei
  • 3 ouă
  • 200g făină
  • 200g zahăr
  • 60g cacao neagră
  • 5g praf de copt
  • 2g sare
  • -pentru crema de ciocolată neagră:
  • 200g ciocolată neagră cu minim 50% cacao
  • 350 ml smântână pentru frișcă
  • 100g mascarpone
  • 50g zahăr
  • -pentru crema de ciocolată albă:
  • 220g ciocolată albă
  • 500g smântână pentru frișcă
  • 150g mascarpone
  • 10g gelatina
  • 50ml apă rece
  • - jeleul de vișine:
  • 400g vișine
  • 4 linguri zahăr
  • 50 gr amidon de porumb
  • 40ml compot de vișine rece
  • -pentru glazură:
  • 100 gr ciocolată neagră (50% cacao)
  • 100 ml frișcă lichidă
  • -pentru decor:
  • crema de ciocolată neagră și albă păstrată
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu ciocolata si visine:

Se încălzesc 200g smântână pentru frișcă până aproape de punctul de fierbere. Se oprește focul și se adaugă 200g ciocolată neagră tăiată bucățele mici și se amestecă bine. Se lasă să se răcească complet și se dă la frigider pentru câteva ore ( sau peste noapte).

Separat, se încălzesc 110g smântână pentru frișcă până aproape de punctul de fierbere. Se oprește focul și se adaugă 220g ciocolată albă tăiată bucățele mici și se amestecă bine. Se lasă să se răcească complet și se dă la frigider pentru câteva ore ( sau peste noapte). eu am folosit o ciocolată albă cu vanilie și din acest motiv se văd puncte mici pe ciocolată.

Pentru blat:
Se pune ciocolata tăiată bucățele mici în 80g cafea fierbinte și se lasă să se topească amestecând ușor. Dacă nu se topește perfect se poate pune amestecul pe baie de aburi. Se lasă să se răcorească.
Se pun într-un castron ouăle, uleiul și iaurtul și se amestecă cu un tel, apoi se adaugă crema de ciocolată și se omogenizează. Ideal este ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei.

Într-un alt vas se pune făina, cacaoa, zahărul măcinat, sarea și praful de copt și se omogenizează amestecul, apoi se cerne peste compoziția lichidă și se omogenizează cu telul. Nu se amestecă decât până când amestecul este omogen.

Se tapetează tava (23cm diametru) cu hârtie de copt tava, apoi se toarnă compoziția. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C, pentru 45-50 de minute, până când trece testul cu scobitoarea. Se răstoarnă aluatul cu fața în jos pe un grătar și se lasă să se răcorească complet. După ce s-a răcit complet se taie pe orizontală în 3 foi. Eu am folosit doar 2 foi pentru tort.

Se mixează 100g cremă mascarpone cu zahărul măcinat până când crema devine pufoasă. Se adaugă smântână pentru frișcă și se mixează lejer. Se adaugă crema de ciocolată neagră (scoasă de la frigider și mixată în prealabil 30 de secunde) și se omogenizează compoziția cu o spatulă. Se poate mixa timp de 30 de secunde (dar nu mai mult pentru că riscați să se întărească).

Se pune un blat pe un platou și apoi se pune un inel reglabil pe marginea blatului (tapetat opțional cu folie de acetat) și se toarnă crema de ciocolată. Se păstrează 100g pentru ornat. Se dă la rece o oră, până se întărește.

Pentru jeleu, se pun vișinele cu zahărul pe foc și se lasă să fiarbă 5 minute. Eu am folosit vișine congelate care au lăsat zeamă. Dacă nu au suficient de multă zeamă puteți adăuga 30ml apă.
Separat, se desface amidonul în compot de vișine rece și se adaugă amestecul peste vișine. Se amestecă intens până când amidonul se hidratează, iar compoziția devine consistentă, cam ca o budincă. Se lasă jeleul de vișine la răcit. După ce s-a răcit se adaugă peste crema de ciocolată neagră.

Se mixează 150g cremă mascarpone apoi se adaugă 390g smântână pentru frișcă și se mixează bine. Se adaugă crema de ciocolată albă (scoasă de la frigider și mixată în prealabil) și se omogenizează compoziția. Deoarece eu am pus mai multă smântână pentru frișcă în momentul în care am pregătit ganache-ul de ciocolată albă nu mi s-a întărit suficient ganache-ulși deoarece nu am vrut să risc să fie moale crema, am adăugat gelatină. Mai sus am trecut cantitățile pe care ar trebui să le folosiți voi pentru a nu păți ca mine.

Se pune gelatina la hidratat în 40ml de apă rece și apoi se topește pe baie de abur și se lasă să se răcorească, apoi se amestecă cu 2 linguri din crema de ciocolată albă și se omogenizează. Se toarnă amestecul peste crema de ciocolată albă și se omogenizează compoziția cu o spatulă.
Se transferă 100g din cremă într-un castron mic, iar 3/4 din cremă se toarnă peste jeleul de vișine. Se adaugă al doilea blat și se întinde deasupra restul de 1/4 din cremă. Se dă la rece pentru 3-4 ore sau peste noapte, până se întărește.

Se trece pe marginile tortului, de jur împrejur, un cuțit bine ascuțit trecut prin apă fierbinte. Se desprinde apoi inelul din jurul tortului. Eu am folosit folie de acetat și nu a fost necesar acest pas, deoarece s-a desprins foarte ușor.

Pentru ornat, se încălzește smântână pentru frișcă până la punctul de fierbere, se adaugă ciocolata neagră mărunțită și se amestecă până se obține o cremă omogenă. Se lasă să se răcească puțin și se toarnă peste tort lăsând să curgă ușor peste margini.

Se ornează tortul după imaginație, cu cremele de ciocolată păstrate. Se lasă 1-2 ore la rece înainte de a se servi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu ciocolata si visine" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort de ciocolata alba cu banana