Desert crema de vanilie si capsuni, la cupe

de RODIMUR in Dulciuri, 7 Iun 2020 | 2722 vizualizari

 

Cum nu mai aveam, zilele trecute, decât înghețată, în congelator, m-am gândit să fac rapid ceva dulce: o cremă de vanilie (patiseră, sau mai bine zis mousseline, căci are și unt!) la care am adăugat un strop de culoare cu cele 6-7 căpșuni care-mi mai rămăseseră în casă. Le-aș fi pus ca atare, dar erau cam moi, așa că le-am amestecat cu câteva linguri din aceeași cremă de vanilie. Astfel, cupele au prins ”roșu în obraz” și au devenit mai atractive. Și mai bune, prin conținutul lor, desigur...

 

INGREDIENTE

  • 500 ml de lapte
  • 3 gălbenușuri
  • 75 grame de zahăr tos
  • 3 linguri de amidon alimentar
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de sare extrafină
  • 50 grame de unt
  • căpșuni
  • double choco balls
  • fulgi de ciocolată
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert crema de vanilie si capsuni, la cupe:

Se amestecă ingredientele solide (zahărul tos, amidonul alimentar, vanilia și sarea extrafină) și se adaugă apoi gălbenușurile. Se amestecă bine, pentru omogenizare și apoi se adaugă laptele. Se mixează, până ce se dizolvă zahărul.

Se dă compoziția la bain-marie, la foc mic și se amestecă întruna, până ce se îngroașă. 

Atunci se ia crăticioara de pe foc și se lasă să se răcorească puțin, amestecând în ea, din când în când, ca să nu se formeze pojghiță.

Când crema s-a mai răcorit, se încorporează uniform untul.

Se ia un sfert din cantitatea de cremă și se adaugă căpșunile moi, ușor mărunțite, ca să lase culoarea și zeama lor. 

Se toarnă crema de vanilie în pahare/cupe și deasupra se presară double choco balls.

Compoziția cu căpșuni se mai dă puțin la foc mic, la bain marie, până ce scade lichidul, după care se toarnă în pahare/cupe, peste crema de vanilie și choco balls.

Când crema din pahare/cupe s-a mai răcorit puțin, se presară deasupra fulgi de ciocolată.

Când crema se răcește total, se sigilează paharele/cupele cu cremă (se poate folosi folie alimentară) și se dau la rece, la frigider.

Se servesc după ce stau 1-2 ore la rece.

TIPS-URI

1

Crema se poate aromatiza și mai bine cu baton de vanilie. Cine dorește poate adăuga esență de vanilie, sau încă un plic de zahăr vanilinat. Eu n-am vrut să fie prea parfumat, mai ales că urma să adaug și câteva căpșuni.

2

Cât timp preparați crema la bain-marie, amestecați întruna în crăticioară, ca să nu se formeze cocoloașe și nici să nu se prindă de fundul vasului.

3

Crema se poate lăsa simplă (patiseră), sau puteți încorpora unt în ea și va deveni cremă mousseline. Eu prefer crema mousseline, pentru că este mai fină, mai moale, mai onctuoasă și mai puțin legată decât cea patiseră.

4

Nu adăugați untul decât după ce crema s-a mai răcorit puțin.

5

Pentru o cremă colorată și aspectuoasă, fără coloranți alimentari, folosiți fructe, puțin mărunțite, care să lase culoarea și zeama lor. Dar va trebui să le mai țineți la bain-marie, ca să scadă lichidul.

6

Dacă fructele nu sunt moi, atunci le puteți folosi, întregi, sau tăiate bucăți, pentru a decora paharele/cupele cu cremă.

7

Paharele/cupele cu cremă pot fi decorate foarte frumos și cu jeleu de fructe.

8

Pentru decor puteți folosi orice ornamente, fructe simple, sau glasate, ciocolată...

9

Țineți paharele/cupele cu cremă cel puțin o oră la frigider, înainte de servire.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert crema de vanilie si capsuni, la cupe" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (15)

RODIMUR 1

09.06.2020, 21:36

Cu drag, Rocsi, când voi face data viitoare. Acest desert s-a terminat de vreo săptămână...

dantes 1

10.06.2020, 18:36

Delicioasa!

RODIMUR 1

10.06.2020, 19:37

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tarta cu zmeura si ciocolata de post

de Rocsi 9

ieri la 20:40

Gogoși pufoase de post - Rețeta gustoasă și vegană

pe 15.11 la 09:29

Taci și înghite - Rețeta tradițională românească plină de savoare

pe 14.11 la 10:41

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort diplomat