Crema de mascarpone cu frisca, pentru torturi si prajituri

de RODIMUR in Dulciuri, 23 Iul 2020 | 11149 vizualizari

 

O cremă foarte bună pentru torturi și prăjituri, care se face ușor, destul de repede și nu prea prezintă riscuri de eșec este aceea cu mascarpone. Această cremă poate fi făcută cu: frișcă, ouă, nutella, sau cu ciocolată. În general, fac mai des crema de mascarpone cu frișcă, deși prezintă un oarecare dezavantaj: frișca trebuie să fie proaspătă, iar preparatul cu această cremă (tortul sau prăjitura) trebuie ținut la rece și consumat destul de repede, ca să nu se acrească. Sigura problemă este că nu găsim oricând mascarpone în comerț...
 

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de mascarpone
  • Pentru frișcă:
  • 500 ml de smântână naturală
  • 150-200 grame de zahăr pudră
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • 1 praf de sare
Portii: 1
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Crema de mascarpone cu frisca, pentru torturi si prajituri:

Mai întâi se face frișca, din smântână grasă, naturală, ținută anterior la rece.

Se mixează smântâna cu un praf de sare, după care se adaugă treptat zahărul vanilinat și apoi zahărul pudră. Se continuă mixarea până ce zahărul nu se mai simte, iar frișca este bine legată.

Atunci se dă frișca la rece, până la prepararea cremei.

Se scoate mascarponele din cutie (cutii) și se mixează ușor. Se adaugă apoi frișca rece, puțin câte puțin, mixându-se întruna, până la încorporarea totală.

Când crema este gata, se dă la frigider pentru cel puțin 30 minute, după care poate fi folosită la torturi, prăjituri, sau la prepararea unor deserturi rapide cu fructe, sau alte ingrediente pe plac.

TIPS-URI

1

Pentru frișcă, folosiți smântână naturală, grasă, fără zer, ținută anterior la rece.

2

Mixați smântâna până ce nu se mai simte zahărul, iar frișca este bine legată.

3

Este de preferat să folosiți zahăr pudră, care se va dizolva mai ușor și mai repede. Dacă folosiți zahăr tos, va trebui să mixați smântâna mai mult timp și atunci veți risca să se transforme în unt dulce.

4

Pentru frișcă puteți folosi mai puțin zahăr, dar trebuie să țineți seama de faptul că veți adăuga, pentru cremă, o cantitate mare de mascarpone, care nu este deloc dulce.

5

Când deschideți cutia (cutiile) de mascarpone, verificați să nu aibă lichid. În acest caz, strecurați-l bine, pentru a avea în final o cremă bine legată și nu apoasă.

6

Cantitatea de cremă rezultată din aceste ingrediente este suficientă pentru un tort cu trei straturi, învelit tot în cremă de mascarpone.

7

Dacă doriți o cantitate mai mică de cremă, înjumătățiți ingredientele.

8

Țineți la frigider dulciurile preparate cu acest gen de cremă, ca să nu riscați să se acrească frișca.

9

Crema de mascarpone nu se folosește pentru dulciuri de durată, chiar dacă le țineți la frigider, ci pentru cele care se mănâncă în maxim 3 zile de la preparare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Crema de mascarpone cu frisca, pentru torturi si prajituri" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Aluat pufos de cozonac - Rețeta tradițională pas cu pas

ieri la 10:21

Chec cu pui si cascaval in bacon - Reteta usoara pentru un aperitiv gustos

de Rocsi 9

pe 02.12 la 20:34

Bilute din biscuiti cu nuca si rom - Desert rapid si delicios

pe 02.12 la 16:12

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Clatite cu ciocolata si banane