Cand eram mai mica, avea o matusa de a mea o carte de bucate si facea de acolo o reteta de budinca cu orez. Nu mai stiu exact reteta, oricum era in genul ce am facut-o eu, dar era o incantare, o bunatate. Ne pregatea cate o tava mare de aragaz si pana seara o mancam pe toata. De atunci nu am mai mancat niciodata aceasta budinca si fiind ai mei plecati intr-o zi cu treburi, m-am gandit sa le fac ceva dulce cu ce aveam eu prin casa. Ce bunatate a iesit, ce aromata, exact cum le place lor!
Spalam orezul in doua-trei ape, il punem la scurs.
Laptele il punem la fiert cu un praf de sare.
Cand da in clocot, adaugam orezul, il fierbem pana este patruns cam pe 3/4.
Il luam de pe foc cand este gata, punem untul, amestecam pana este complet incorporat. Lasam sa se raceasca compozitia.
Mixam usor compozitia rece de orez, adaugam branza sfaramata, ouale, zaharul pudra, zaharul cu pastai de vanilie, coaja rasa de portocala. Le amestecam bine pe toate.
Punem stafidele, frisca si le incorporam usor cu o paleta.
Tapetam o tava de chec potrivita, cu hartie de copt, ungem si un vas mic de ceramica cu unt.
Turnam compozitia in ambele vase si le introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita.
Le lasam pana se rumenesc, facem testul cu scobitoarea si cand sunt gata, le scoatem din cuptor.
Cand s-au racorit putin, le pudram cu zahar apoi servim.
Noi le-am servit caldute, iar mama a pus si putina dulceata de visine deasupra.
Sa aveti pofta si sa incercati reteta, chiar merita!