"Epidemia" unor retete a devenit deja moda, astfel incat Cleme m-a determinat sa le prestez!
Vio a dat startul in blogosfera, iar de atunci s-a declansat valul :)))
Se incalzeste usor laptele cu zaharul si un praf de sare. Se adauga drojdia faramitata, se lasa sa se activeze maiaua.
Faina se cerne, se face un locas in mijloc. Se toarna maiaua, apa minerala si se amesteca usor. Se incorporeaza uleiul treptat, apoi se framanta cu mainile tot aluatul. Daca vi se pare prea vartos, adaugati suplimentar putina apa calduta sau daca vi se pare prea moale, puteti adauga putina faina. Aluatul meu imi place sa iasa moale, dar modelabil. Se acopera cu un stergar curat si se lasa intr-un loc cald.
Se pregateste o tava de copt, se asaza o hartie de copt. Se porneste cuptorul.
Aluatul crescut se rastoarna pe blatul de lucru. Aici fie se infaineaza bine, fie se stropeste cu putin ulei. Se portioneaza aluatul in bile potrivite, egale. Se intinde fiecare bila in strat uniform, apoi se ruleaza pana la capat. Se asaza in tava de copt si se mai lasa putin la crescut. Se dau la copt apoi, la foc potrivit, timp de 30 minute, cat sa se rumeneasca frumos. Se scot din cuptor, se ung cu miere cu ghimbir, diluata cu putina apa, apoi se presara seminte. Miros grozav si sunt apogeul pufoseniei!
Sper sa va fie si voua de folos!