SĂ MAI RÂDEM UN PIC

Postat de portiadelumina in Cu de toate pe 7 Dec 2012, 15:19

Articol pe placul a 23 bucatarasi
comenteaza
SĂ MAI RÂDEM UN PIC

Ziceam să fac o pauză de scris. Asta pentru că sunt multe probleme de rezolvat. Numai că nu-mi dădea pace un gând ce-mi dă târcoale de ceva vreme. Pentru care motiv, am zis să scap de presiune şi să o pun frumuşel pe taste, ca să-mi dea liber la gânduri pe urmă.

Cum se face că de ceva vreme tot sunt bombardat voit sau nu, cu o idee greşită, venită din partea celor cu care mai vorbesc. Mulţi oameni consideră că oamenii trebuie să fie trişti, că nu se cade ca un creştin să fie vesel, să radieze de bucurie, să râdă şi să glumească.  Ceea ce e greşit total fireşte.  Omul nu trebuie să fie trist decât atunci când săvârşeşte răul, păcatul, în momentul conştientizării şi în momentele de  suferinţă  a celor din jur.  În rest trebuie să fim veseli. Chiar  în momentele de restrişte trebuie să ne ferim de tristeţe pentru a ne îmbrăca cu nădejdea. De altfel, tristeţea, este o formă a deznădejdii, care vine de la diavol. Căci altfel Hristos, după înviere a zis „bucuraţi-vă”. Azi, de multe ori, bucuria şi veselia sau lipsesc, ori sunt doar forme  de exteriorizare a unor stimuli artificiali. Nu trebuie să ne ferim de veselie. E prea multă încruntare, încrâncenare şi disperare.  Şi această stare este alimentată mereu , provocând angoase la nivel macro. Că de stau bine să mă gândesc, cel puţin din câte am învăţat şi eu, omenirea a trecut prin lucruri şi timpuri mult mai grele, începând de la potop şi până la războaiele mondiale.

Împietrirea inimii este o mare problemă. Că acolo e locul unde trebuie să fie Dumnezeu cu dragostea lui. Ori noi, în disperare şi frică, închidem prin tristeţe orice portiţă prin care ar putea pătrunde un pic de lumină şi veselie.  Fericirea sau veselia reprezintă medicamentul prin care putem îndepărta tristeţea de pe chipul nostru.  Nu degeaba a spus „bucuraţi-vă”. Pentru că a ştiut că oamenii se vor poticni din frică, frica de a alege ce e bun, frica de viaţă, frica de moarte. Ba merge mai departe şi întăreşte cuvântul taman pentru cei mai încercaţi şi zice că, fericiţi sunt cei săraci cu duhul, cei ce plâng, cei blânzi,cei ce flămânzesc şi însetează, cei  milostivi, cei curaţi cu inima, cei ce sunt făcători de pace, cei prigoniţi şi ocărâţi. Dacă ei, cei ce suferă fără să aibă vină, sunt fericiţi, cu atât mai mult noi, cei ce suntem degrevaţi de aceste stări uneori, trebuie să ne îmbrăcăm cu veselia.

Trebuie să spun că mulţi oameni, poate pe bună dreptate, se întristează din cauza lipsurilor. Ne uităm că deseori nu putem ţine pasul cu cei din jur, că nu alergăm la fel de repede ca ei. Dar, am putea privi la melc. Toată lumea râde de melc că aleargă încet. Puţini realizează că melcul aleargă cu toată casa în spate. Aşa suntem şi noi,  cei cu conştiinţă, alergăm purtând în spate sarcinile celor de lângă noi. Nu le lepădăm pentru a prinde viteză, ci gâfâim, cădem  în drumul spre Golgota personală pentru a primi răsplata cuvenită. Uneori suntem trişti doar văzând pe alţii că sunt veseli, fără să înţelegem că fiecare îşi are măsura sa. Nu poţi pune toată apa dintr-o găleată într-un pahar, pentru că paharul are măsura lui. Şi într-un loc se foloseşte paharul  iar în altul găleata. Aşa şi noi, trebuie să avem măsura noastră şi când ne întristăm (cât se poate de rar) şi când ne bucurăm. Nu trebuie să ne cuprindă tristeţea dacă participând la un concurs nu primim premiul cel mare, că poate cel care l-a primit a muncit şi a transpirat mai mult ca noi.

M-am lungit şi de data asta. Şi nu vreau să vă întristez cu vorbe multe. Vreau să vă spun doar că trebuie să evităm tristeţea spre a face loc bucuriei.  Chiar Mântuitorul zice "acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră sa fie deplină" Ioan 15-11

Veselia, bucuria, fericirea reprezintă împlinirea inimii şi vindecarea sufletului. Eu, văd acest lucru mereu în ochii copiilor. Mult mai rar în ochii adulţilor. Să mai râdem un pic. E loc de primăvară în sufletul nostru chiar dacă afară a venit iarna.

Comentarii (64)

10.12.2012, 15:40

Păi adică alţii se muncesc şi pozează, photoshopează, colorează cu spor iar eu vin doar cu poza de final. Nu e corect. Ştiu că nimeni nu găteşte după reţetele puse de mine pe site, că le-am pus corect, dar să mai pun doar o poză finală

11.12.2012, 23:16

Amin parinte. E adevarat ca nu am mai fost pe aici in ultima vreme, dar stiu ca este un loc in care sunt primita cu bratele deschise indiferent de frecventa vizitelor mele. Si cum nimic nu este intamplator, dupa o lunga absenta, vin taman la aceasta scriere, care mi-a mers direct la inima. Dupa o lunga perioada de framantari si tristeti ca imi lipseste una sau alta in acesta viata, mi-am dat in sfarsit seama cat este de important sa ma bucur pentru ceea ce am in aceasta viata. Ma bucur parinte pentru sanatate, atata cata am; ma bucur pentru sotul iubitor care ma ocroteste, intelege si sustine in demersurile mele; ma bucur pentru noul meu loc de munca, ce nu este un loc cu satisfactii financiare, dar este un loc ce imi ofera demnitatea unui venit, o munca ce imi face placere si un colectiv de oameni cum demult nu am mai intalnit. As mai avea inca alte o mie de motive pentru care sa ma bucur aici, impreuna cu bucatarasii mei dragi de la care am invatat multe, dar nu este loc pentru a ma intinde atat de mult la scris si nici nu am cuvintele potrivite pentru asta, caci nu prea am talent la ale scrisului. Printre aceste multe bucurii, in ultima vreme gasesc tot timpul si motive de ras, chiar si de necaz, caci trece mai usor. Am sa ma opresc aici, dar nu inainte de a va ura tuturor bucatarasilor multa sanatate, spor in toate si sarbatori binecuvantate. Vin astazi cu aceste urari, caci nu se stie in aceasta perioada de zbucium cand voi mai gasi ragaz de a poposi aici printre voi. Chiar de nu va urmaresc, va port zilnic in sufletul meu.

12.12.2012, 08:06

Ana Simona Îţi mulţumesc frumos şi eu pentru gândurile bune şi curatee, îţi mulţumesc şi în numele bucătăraşilor ce vor mai trece pe aici şi vor vedea urările tale calde.
Să ai parte de zile senine cu căldură blândă alături de cei dragi ai tăi Şi oricând (dacă se poate mai des) să treci prin pagineile noastre pentru o porţie de râs, pentru o reţetă bună, pentru un gând bun.

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]