Frumos mod de a incepe concediul de odihna!
Cu intalnirea bucatarasilor la Sibiu :X :X :X :X
Cand am plecat in CO, toti colegii ma invidiau... aproape sase saptamani sa stau departe de problemele si atmosfera apasatoare de la serviciu, cine mai era ca mine? Ei au avut concediul in doua transe, eu l-am efectuat intr-una si li s-a parut o vesnicie.
Dar gata, s-a terminat, am venit inapoi de unde am plecat.:((
Si m-am gandit ca in prima zi va fi grea acomodarea si mai ales o sa imi fie dor de bucatarasi, ca accesul la internet e cam limitat pe aici si asa a fost, dar tot am accesat site-ul de suflet de cate ori am avut ocazia.
Deci sa va povestesc cum a decurs prima zi de serviciu dupa CO.
La 6:30 a sunat alarma de trezire si nu am pregetat, m-am ridicat din pat si am inceput sa ma pregatesc, in gand imi fac planul cum as vrea sa decurga ziua, sa fiu calma si sa incerc sa nu trec in revista din prima zi tot ce s-a intamplat cat am lipsit sa nu ma incarc negativ, sa nu mai beau cafea multa, sa fac miscare multa...etc.
Deschid frigiderul sa vad ce-mi iau la pachet si nu-mi convine nimic, pe masa niste resturi de covrigi cu stafide ramase de la baieti, le iau si le var intr-o punga sa le rontai pe parcursul zilei ca asa mi-am obisnuit stomacul, sa rontai din cand in cand covrigei sau biscuiti, ce am la indemana. Mai pun niste mere si o banana si dau sa plec. Ies din bloc si vad innorat, auch, nu mi-am luat umbrela, ma intorc cu toate ca una din superstitiile de care tin cont este sa nu ma intorc din drum, dar de data aceasta am ignorat-o spunandu-mi ca n-are cum sa-mi poarte ghinion din prima zi. Ce-ar fi sa ajung la serviciu odata cu ploaia mult asteptata, sa se mai curete atmosfera prea incarcata! Ar fi o mare binecuvantare, dar n-a fost sa fie.
Ma asez in masina si incerc sa pornesc, auch, nu vrea de la prima cheie, n-a mai facut asta pana acum nici iarna chiar…..sa fie vreun semn, oare ce ?? Nu vreau sa ma gandesc la rele, pesimista cum sunt, le cam atrag daca ma gandesc mult.
In fine, plec. La primul sens giratoriu, un adormit intra in sens fara sa semnalizeze, pun frana si imi cade geanta cu toate cele de pe scaunul din dreapta. Acolo le las, plec imbufnata pe soferul neatent, dar nu vreau sa-i vad fata, asta e razbunarea mea la volan pe cei care gresesc in trafic, nici nu vreau sa-i vad.
La urmatoarea intersectie, iese altul in fata mea fara sa se asigure si asta imi pune capac ! Zic, pe asta trebuie sa il injur ca sa ma descarc, semnalizez si schimb banda de mers cu gand sa-l apostrofez, dar cand ajung in dreptul lui, ma privea cu un zambet larg...mai pot sa-i zic ceva?? Era un coleg de serviciu, asa ca ii zambesc si il depasesc. Ajung cu brio, parchez cu multa atentie sa nu mai las vopseaua rosie a masinii mele pe bordura alba, bifez cardul de acces in unitate, salut portarii si trag aer in piept lasand in urma nostalgia concediului de odihna.
Pasesc incet pe aleea care duce la biroul meu si simt cum sunt urmarita si cand ma intorc vad niste ochi prietenosi care-mi fixeaza luuuung privirea de m-au patruns pana in adancul sufletului. Dragul de el ce se mai bucura ca ma vede !!! Si merge in fata mea si da din coada si se uita fix, fix in ochii mei. Mi se rupe inima ca am uitat de existenta lor printre noi si nu le-am adus nimic dupa cum obisnuiam inainte. Cum am putut sa uit ??? Caut in geanta si scot resturile de covrigi cu stafide si ii arunc o bucata, dar……mai apar doi si apoi altii si ma inconjoara si dau din codite si se bucura, iar eu nu sunt in stare sa le multumesc pentru intampinare. Le-am impartit resturile de covrigi la toti, dar au fost asa putine si mi-au provocat atata amaraciune incat chiar am considerat-o zi cu ghinion. N-am putut sa sterg din minte in cele 8 ore de serviciu imaginea lor uitandu-se in ochii mei, restul nu a mai avut importanta in acea zi.
