1 Prier
În Maramureş această zi se numeşte „Ziua Nebunilor”, nu se ştie ce vechime are, dacă a apărut în România sau nu, cert este că „păcălitul” este consecinţa vremii înşelătoare a lui April, putând face parte şi din ritualul de reînnoire a timpului, ţinând cont că vine imediat după încheierea calendarului roman.
2 Prier
Luna lui Prier e prielnică aratului şi semănăturilor începute în martie; închizându-se câmpurile, animalele domestice nu mai au voie să pască în câmp, doar la munte sau în islazuri.
3 Prier
Prier este o lună foarte capri-cioasă. Se fac prevestiri şi asupra vremii, şi anume: dacă tună şi fulgeră, nu va mai fi ger, iar dacă va fi vreme frumoasă, va fi o vară furtunoasă.
4 Prier
Tot în acest interval de timp oile urcă la munte, ciobanii având obligaţia să repare stânele şi ţarcurile unde vor fi primite animalele.
5 Prier
Ziua dinaintea Floriilor se numeşte Sâmbăta lui Lazăr. Românii sărbăto-resc pe cei trei Lazăr, şi anume: Lazăr cel sărac, Lazăr din Vitania, pe care l-a înviat Isus Hristos înainte de Florii, şi Lăzerel, cel care a murit cu dor de plăcinte.
6 Prier
Femeile fac plăcinte şi diverse „copturi”, pe care le împart sărmanilor, să nu păţească cum a păţit mama lui Lazăr cel sărac, care a murit de dorul plăcintelor, sau cel bogat, care nu a vrut să-şi potolesacă foamea nici măcar cu o fărâmitură din plăcinta sa.
7 Prier
„În Dobrogea este obiceiul de a se aduna în Sâmbăta lui Lazăr trei fete mici, cam de 12 ani, dintre cari una se împodobeşte pe cap cu tel (beteală), făcându-se că este mireasă, a doua se leagă la cap cu un tulpan şi a treia ţine un paner cu ouă în mână, astfel merg apoi pe la case şi dau ouăle de pomană.”[1]
8 Prier
În Moldova, tot în Sâmbăta lui Lazăr, se trimite la case „câte o ulcică plină cu miere, deasupra gurei cu un colac sau franzelă, iar la toartă cu o lumină lipită”[2].
9 Prier
La Moşii de Florii, în unele părţi din Transilvania se fac pâinişoare din făină de grâu, împletite „sub forma spiralelor de la orologiu”, numite florii şi se dau de sufletul morţilor băieţilor săraci din vecini.
10 Prier
„Duminica Floriilor“ este una dintre cele mai frumoase şi aşteptate sărbători de peste an, ziua tuturor florilor. În această zi Isus a intrat pentru ultima oară în biserică şi a fost întâmpinat cu crenguţe înflorite, ramuri de finic, vlăstari de sălcii şi alte flori.
11 Prier
În unele zone din Moldova, de Florii, nimeni nu se spală pe cap, deoarece se tem să nu „înfloare”, să albească ca pomii înfloriţi.
În schimb, în Banat toată lumea se spală pe cap tocmai ca să nu încărun-ţească ca pomii.
12 Prier
În Muntenia, în Duminica Floriilor se începe construcţia scrânciobului sau a dulapului în poieniţe, pentru sărbătoarea Paştelui, când se va face horă mare, cu mese întinse, ciocnire de ouă roşii, sărbătorindu-se cele trei zile de Paşte şi fiecare dumincă până la Înălţare.
13 Prier
Nunta Urzicilor sau Măritarea urzicilor prevesteşte înflorirea urzicilor, semn că acestea nu mai pot fi consumate în preparate culinare.
14 Prier
În Muntenia, în Joia Mare femeile trebuie să-şi termine toate treburile pentru sărbătoarea Paştelui.
În Transilvania se spune că, dacă în Joia Mare se pune cloşca pe ouă, vor ieşi numai cocoşei.
Tot în această zi gospodinele pregătesc colacei, care îi dau de pomană împreună cu o ulcică cu apă sau vin, împodobite cu flori, pentru sufletele celor răposaţi.
15 Prier
Se spune că ouăle fierte şi înroşite în Joia Mare nu se strică în decursul anului, iar dacă se îngroapă un ou înroşit în această zi, la hotarul terenului agricol, nu o să cadă grindina pe aceste locuri tot anul.
16 Prier
Vinerea Paştilor, Vinerea Mare, Vinerea seacă sau a patimilor este ultima zi din postul dinaintea Paştelui. În această zi se ţine post negru sau abţinere de la mâncare sau băutură, cel care respectă acestea va fi ferit de boli pe tot parcurul anului şi va şti, cu trei zile înainte, când va muri.
17 Prier
În Sâmbata Mare femeile fac diverse mâncăruri şi ultimele retuşuri ale hainelor ce vor fi îmbrăcate în noaptea de Înviere.
18 Prier
În Transilvania este datina ca, înainte de a se face ziua de Paşti, să se aprindă focuri mari lângă biserică sau să se aprindă o roată mare şi să i se dea drumul de pe vârful dealului la vale.
19 Prier
Cea mai importantă „coptură” a Paştelui este pasca, făcută din făină de grâu şi de porumb, deoarece este o pâine aleasă, grâul fiind cinstea mesei, iar „păpuşoiul” hrana casei.[3] De obicei are formă rotundă, împodobită pe laturi cu sucituri sau împletituri din aluat.
20 Prier
Lumânările cu care românii se întorc de la slujba de Înviere trebuie păstrate în mod deosebit, deoarece sunt foarte folositoare în momentele grele din timpul anului, aprinzându-se pe vreme de furtună, grindină, boală, necaz, farmece sau descântece.
21 Prier
Paştele celebrează misterul creştin al Învierii Mântuitorului, neavând o dată fixă în calendarul creştin-ortodox, având însă obligativitatea să fie într-o duminică, după echinocţiul de primă-vară şi după lună plină.[4]
În dimineaţa zilei de Paşte se obişnuieşte, în multe zone, ca feciorii şi fetele să se ducă, unul câte unul, la o apă din apropiere, după ce răsare soarele, să se scalde fără să se vadă unul pe altul, astfel se curăţă de toate răutăţile şi bolile, curăţându-şi trupul pentru anul care vine.
22 Prier
În Muntenia, credincioşii aşteaptă în curtea bisericilor sfinţirea bucatelor din coşul pascal, care conţine: seminţe de mac (ce vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta), zahăr (folosit de câte ori vitele vor fi bolnave), făină de grâu (pentru ca rodul să fie bogat), ceapă şi usturoi (pentru a fi protejaţi de insecte), pască, brânză, ouă roşii, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean şi prăjituri.
23 Prier
Sfântul Gheorghe, numit Sângiorz, în Transilvania şi Banat, marchează începutul anului pastoral, în mod special vara pastorală (23 aprilie-26 octombrie). „Sf. Gheorghe, când aleargă pe calul său împrejurul pământului, iarba înverzeşte, codrul înfrunzeşte, pământul se deschide”.[5]
24 Prier
De Sf. Gheorghe se aduc crengi verzi de stejar, fag, salcie, mestecăn, plop, cu care se împodobesc casele, gardurile, adăposturile animalelor de către flăcăii neînsuraţi, ca să aducă prosperitate, noroc şi rod în acel an.
Tot în această zi se formează turmele, Sf. Gheorghe fiind perceput ca protectorul animalelor cu lapte, oile fiind mulse prima dată la prânz, nu dimineaţa.
25 Prier
Un alt obicei din această perioadă îl constituie stropirea animalelor şi a oamenilor cu aghiazmă sau cu apă de la fântână, pentru a fi sănătoşi pe tot parcursul anului.
În unele regiuni se fac focuri la răscruci şi pe dealuri, pentru a distruge şerpii, omizile şi insectele care ar putea afecta recoltele viitoare.
26 Prier
Oamenii satului se tem ca nu cumva vrăjitoarele să fure caii, în noaptea spre Sf. Gheorghe, pentru a ajunge la sabat, şi îi păzesc cu străşnicie.
Vacile sunt frecate cu fire de leuştean, usturoi şi pelin verde, pentru a nu le pieri laptele şi nici nu sunt scoase la păscut, tot din cauza vrăjitoarelor, ca să nu le fure mana, adică laptele.
27 Prier
Cele trei joi care cad între Paşte şi Rusalii se numesc Joimăriţe în Bucovina, Joile verzi în Transilvania şi se serbează prin „nelucrare pentru tunete, trăsnete, grindină sau piatră, crezându-se că celor care nu lucrează le merge bine tot anul.”[6]
28 Prier
Prima săptămână de după Paşti se numeşte Săptămâna Luminată, serbându-se în fiecare zi. Singurul lucru care se poate face în această săptămână este să se pună păsările domestice la clocit, ca să iasă puii sănătoşi.
29 Prier
În unele zone din Bucovina, în Sâmbăta Tomii, îndeosebi femeile merg cu pască şi ouă roşii la cimitir, pentru a le da sărmanilor pentru sufletele morţilor.
30 Prier
Ziua de luni, de după Săptămâna Luminată, se numeşte „Paştele Blajinilor, Paştele Rohmanilor sau Mătcălăul. Mătcălăul este frate mai mic cu Paştele, patronul fetelor, care, în această zi, se prind „mătcuţe”, adică surori de cruce”.[7] În această zi, Blajinii, care sunt înţelepţi, blânzi şi mereu fericiţi, se căsă-toresc şi rămân împreună cu nevestele doar între 6 şi 30 de zile, pentru că în restul anului trăiesc în post şi rugăciune[8].
[1] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994
[2] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994
[3] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. III, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994
[4] Calendarul popular al românilor
[5] A. M. Caşcaval, L. V., Lefter, R. Pop, D.Răvaru, Calendar popular. Datini şi credinţe, Vaslui, 2005
[6] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. III, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994
[7] Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. I, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994
[8] Calendarul popular al românilor
