INTERVIU CU MOARTEA

Postat de portiadelumina in Bucataras in oras pe 23 Sep 2012, 19:45

Articol pe placul a 15 bucatarasi
comenteaza
INTERVIU CU MOARTEA

Fără discuţie că toată lumea la un moment dat se întreabă ce este, de unde vine, dacă există cu adevărat, dacă e rea sau bună, dacă e folositoare sau nu, dacă e sau nu palpabilă, cum arată şi cum putem lupta împotriva ei. Despre cine e vorba? Despre moarte.

Conform dicţionarelor, moartea este încetarea tuturor funcţiilor vitale, răposare, deces, acestea fiind de fapt doar cauze fizice ale ieşirii sufletului dintr-un corp, pentru că de fapt moartea este plata păcatului (Romani 6-23), este despărţirea sufletului de trup, pentru ca sufletul să meargă acolo de unde şi-a luat fiinţă, de la Dumnezeu, lăsând trupul să se transforme în ţărâna din care e alcătuit.

Foarte mulţi oameni se tem de moarte, motiv pentru care am realizat un interviu cu acest personaj controversat, spre a veni în ajutorul celor cu frica-n sân.

- Bine te-am găsit Moarte! Cam greu umblai după tine dar sper să nu fie în zadar. Gândeam că eşti urâtă, că ai o coasă mare, că eşti un schelet, dar bag de seamă că cel puţin mie mi te arăţi altfel.

- Bine ai venit omule! Nu gândi că aşa arăt mereu, dar se cuvenea ca pentru un musafir viu încă să mă aranjez oleacă pentru a nu te speria. Ia zi, care-i treaba?

Apăi Moarte, după cum ştii mulţi se întreabă de unde eşti, cât trăieşti, dacă ţi-e frică şi ţie că poţi muri, unde stai, cu ce te hrăneşti, unde poţi fi întâlnită, mai e ceva după moarte, mai e viaţă?

- Ohooo, cam multe vrei să ştii. Bine. Fie. Ascultă. Eu sunt un înger năpraznic, trimis de Dumnezeu să adun sufletele oamenilor spre a le duce la judecată. Eu trăiesc spre veşnicie, şi după ce nu vor mai fi oameni voi veghea alături de ceilalţi îngeri lângă scaunului lui Dumnezeu. Nu mă hrănesc cu nimic, chiar dacă oamenii zic că eu le mănânc zilele, ei îşi mănâncă singuri zilele şi dau vina pe mine. Cu mine te poţi întâlni oriunde, sunt peste tot trimisă în toate clipele, peste tot pământul. Mai des mă întâlneşti în războaie unde am mult de lucru că oamenii se omoară între ei, mă întâlneşti în spitale, în case de bătrâni dar şi la prunci, mă găseşti la colţuri de stradă şi din  ce în ce mai des pe şosele, mă găseşti în cârciumi, ba chiar şi în aer dai de mine, ceea ce înseamnă că sunt peste tot, şi nu te poţi ascunde de mine că ştiu fiecare cotlon. Şi paradoxal după mine nu este moarte, căci după mine vine  viaţă, o viaţă minunată în împărăţia lui Dumnezeu.

- Păi e cam aiurea, că lumea se teme de moarte rău de tot. Doare când moare omul?

- Păi nu se tem decât aceia care cred că asta e singura viaţă, se tem aceia care nu cred în viaţa veşnică, le este frică celor care nu cred în Dumnezeu şi se cred ei dumnezei, şi doar acelora moarte li se pare dureroasă. Nu doare când mori pentru sufletul iese lin spre lumina lui Dumnezeu. Doar trupul are dureri, iar ele rămân în urmă şi nu se mai simt.

- Bine  Moarte, nu pot să zic că mă bucur că am vorbit, deşi am mai aflat câte ceva. Dar vroiam să te întreb dacă ştii cumva când trebuie să mor eu, asta aşa că tot sunt aici.

- Hahaha, eşti haios. Hotărârea nu o iau eu, ci Dumnezeu. Nimeni nu ştie când se naşte şi nimeni nu cunoaşte când moare, deşi sunt semne care îţi vestesc lucrul acesta. Ceea ce trebuie să ştie toată lumea e că toţi trebuie să moară, mai devreme sau mai târziu, şi că e bine ca acea clipă în care eu îi vizitez să fie pregătită. Şi zic asta pentru suflet, nu pentru trup. Şi acum lasă-mă că uite, de când mă ţinu-şi de vorbă s-au strâns o grămadă de suflete şi trebuie să plec.

- Asta-i viaţa Moarte, dacă pot să zic aşa, du-te la treaba ta şi să vii când te-oi mai chema eu sau  când o vrea Dumnezeu.

Comentarii (24)

25.09.2012, 19:58

eu ma tem...de fapt, sunt o mare fricoasa. Ma tem si de umbra mea...

13.10.2012, 22:12

"Toti vor in rai dar nimeni nu vrea sa moara."
Am avut momente in viata in care imi doream sa mor dar nu eram sincera deorece vreau sa traiesc.Mi-e frica de moarte desi am ascultat intr-o predica la biserica ca ar fi un moment minunat,intalnirea cu Iisus.
Foarte frumos articolul!!!

14.10.2012, 06:20

Mulţumesc Mina Trebuie să ne dorim raiul

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Gogoși pufoase de post - Rețeta gustoasă și vegană

ieri la 09:29

Taci și înghite - Rețeta tradițională românească plină de savoare

pe 14.11 la 10:41

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

Mancare de fasole cu afumatura - Reteta traditionala gustoasa

de laura_n 7

pe 11.11 la 18:32

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]