Oamenilor li se inoculeaza ideea ca trebuie sa fie mereu echilibrati si sunt popularizati de catre mass-media eroi care sunt fara pata si fara prihana.Este apoi firesc sa fim dezamagiti cand ne vedem eroii, cunoscutii ori chiar pe noi insine dand semne de dezechilibre de toate soiurile.
Adevarul este ca echilibrul este cel mai greu de atins daramite sa ramanem vesnic asa.Si nu conteaza daca suntem vedete care se cearta sau divorteaza chipurile pentru ca au pus ochii pe un fund mai proaspat(rareori exista un astfel de motiv) sau suntem niste amarati sufocati de grija zilei de maine.Aspectele exterioare sunt doar elemente de decor ce puncteaza carentele noastre educative.
Am fost hraniti cu basme, filme si tot felul de sfaturi-povesti cum ca viata ar avea un sens unic mereu ascendent si cu final fericit fara a ni se spune si ce trebuie sa facem pentru a ne mentine cat mai des echilibrul sau a ne reveni repede din momentele de cadere cat se poate de firesti si de inteles.
Nimeni nu este perfect, nici macar frumosi nu suntem tot timpul (cel putin noi astia cu fete comune) dar daca ne sculam din pat si incepem sa tipam la partenerul neindemanatic care isi face mereu micul dejun singur si nu-si asteapta tovarasul de viata deloc in stare sa se trezeasca la ore matinale fara a-i suna ceasul s-ar putea sa ne sune ceasul despartirii pentru ca orice alt posibil partener din lumea asta arata mai bine la ora aia.Daca tipam la cel deloc in stare sa-si depaseasca limitele, daca-i vom amenda mereu slabiciunile inerente oricarui om, daca vom profita de ele in loc sa-l ajutam sa le depaseasca sau sa-l acceptam asa cum este nu vom obtine decat o distantare care risca sa devina permanenta.
Asa vad eu raspunsul la orice dezechilibru nu numai la cel atat de comentat zilele acestea de catre mass-media noastra.
