Nu e parodie, e simpla constatare a unui fapt, anume că poţi face o excursie memorabilă şi într-un cimitir, în locul acela, ştiţi voi, unde de obicei oamenii se duc fără să se mai întoarcă, sau mai bine zis sunt duşi de altţi, pe ultimul drum.
De obicei, o excursie adevărată, se poate face instantaneu, fără o pregătire deosebită, important să fie bună dispoziţie, să fie adrenalină. Dar o excursie în cimitir,.....eee? E deosebită, poţi spune că există şi un pic de adrenalină, dar cu siguranţă că nu există antren, deşi poţi avea surprize oricând şi in privinţa asta.
Cimitirul este patria terestră a celor care nu mai sunt, a celor din lumea ailaltă, a celor mulţi, pentru că acolo sunt mai mulţi decât aici afară, şi sunt tăcuţi, ca pământul.
Acest loc, cimitirul, în toată tăcerea lui vorbeşte mai mult decât o carte de istorie şi nu falsifică datele, ba mai mult decât atât devine punct de reper pentru toate generaţiile de oameni care în pelerinajul acesta terestru numit viaţă, vin să se descarce de probleme la căpătâiul celor care deja au plătit tributul trecerii prin această lume.
De obicei în excursia prin cimitir ai nevoie de lumânări, de flori, de tămâie şi de curaj, nu din cauza strigoilor, că nu există, ci curajul de a privi cu tărie la crucea de la căpătâiul celor adormiţi, conştientizând ceea ce vezi, anume, rapiditatea cu care omul călătoreşte prin valurile de pe marea vieţii.
Excursia prin cimitir are un traseu bine stabilit. Mai întâi la căpătâiul celor dragi ai familiei, apoi, aşa cum se întâmplă de obicei, din curiozitate, mai pe la toate crucile de la morminte întrebând şi exclamând aici cine o fi; "mamăăă cât a trăit ăsta; uite săracu ce tânăr a murit; ăsta era soldat, celălalt doctor; pe ea au îngropat-o mireasă...". Excursia este pigmentată de întâlnirea prin cimitir cu alţi cunoscuţi veniţi şi ei la rândul lor sa aducă un omagiu, o lacrimă la căpătâiul celor adormiţi.
Chipurile de pe cruci, pozele mai noi sau mai vechi, pozele de familie, pozele color şi alb-negru, sunt şi ele mărturia trecerii omului prin această lume. În rest.....linişte, iarbă, miros de tămâie şi flori, linişte, plâns, linişte.
Liniştea aceasta care spune multe este întreruptă de un copil care venise cu bunica la cimitir. Femeia era la cavoul familie, copilul citea pe crucile din cimitir: ,,aici odihneşte robul(roaba) lui Dumnezeu", mai incolo citea la fel, dincolo la fel. La un moment dat vine la bunica-sa şi întreabă ,,mamaie, dacă ăştia toţi sunt robii lui Dumnezeu, oamenii cei răi unde sunt îngropaţi"?
Corectă întrebarea. Oare toţi de acolo au fost robii lui Dumnezeu, toţi au plăcut lui Dumnezeu când au fost vii? Cugetaţi şi singuri când mergeţi la cimitir, în EXCURSIE.
Eu cred că dacă vrem să vedem cine suntem cu adevărat, dacă vrem a cunoaşte ce este omul, dacă vrem să învăţăm un pic de istorie, dacă nu avem bani de o excursie all-inclisive prin nu ştiu ce staţiune, putem merge, nu pe ultimul drum, normal, ci doar în excursie prin cimitir, la căpătâiul celor ce se ODIHNESC.
Apropo, riscurile unor eventuale probleme sunt egale cu zero. Acolo e doar liniste.
