Desert prajitura Bobițe colorate

de RODIMUR in Prajituri, 11 Mai 2017 | 3867 vizualizari

 

Prăjitura "Bobițe colorate" este foarte pufoasă, aromată și aspectuoasă. În plus, este ușor de făcut, numai că trebuie răbdare pentru decorarea fiecărei bucățele.
Rețeta pentru această prăjitură îmi aparține.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat
  • 6 ouă
  • 6 linguri de zahăr tos fin
  • 6 linguri de făină
  • 2 linguri de ulei
  • 1 plic de vanilie
  • ulei pentru uns tava
  • făină pentru tapetat tava
  • Pentru glazură
  • 350 grame zahăr tos
  • 3 linguri de cacao
  • 1 pachet de unt (200 grame)
  • 20 linguri lapte
  • esență de rom
  • Pentru decor
  • ornamente sub formă de bobițe
Portii: 22
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura Bobițe colorate:

Se separă albușurile de gălbenușuri.

Se bat albușurile spumă și, când au început să crească, se adaugă, puțin câte puțin zahărul, bătând întruna. Se adaugă, pe rând, puțin cîte puțin vanilia, gălbenușurile, uleiul și făina în ploaie, bătând mereu, până ce s-a dizolvat zahărul și compoziția pentru blat este gata.

Se toarnă compoziția într-o tavă dreptunghiulară, unsă cu ulei și tapetată cu făină. Se coace la foc mic.

Când blatul este copt, se scoate tava din cuptor și se lasă la răcit. Abia când este rece, blatul se taie în pătrățele și se pregătește pentru glazurare și decorare.

Pentru glazură, se amestecă într-o cratiță zahărul cu cacao și lapte. Se pune cratița pe foc și când glazura începe să fiarbă, se taie untul în bucăți mici și se lasă la topit în glazură. Se fierbe la foc mic timp de 7-10 minute și când s-a îngroșat puțin, după acest interval de timp, se ia cratița de pe foc și se lasă la răcit. Când s-a răcorit puțin, se adaugă în glazură esența de rom, după gust și se începe glazurarea prăjiturilor.

Se înmoaie în glazură, până la jumătate, fiecare bucățică de prăjitură, timp de cîteva secunde. Se pune la scurs prăjitura cu partea glazurată pe un plan înclinat (un fund de lemn) aflat într-o tavă, pentru a aduna glazura de prisos. După ce s-au înmuiat astfel în glazură 6-7 prăjituri, se ia fiecare bucățică (începând cu cea care a stat mai mult la scurs) și se trece cu părțile glazurate prin ornamentul în formă de bobițe, aflat într-o farfurie, la îndemână, iar bobițele se vor lipi. Odată prăjiturile glazurate și decorate, se pun pe o tavă și se lasă să se usuce, la temperatura camerei, chiar până a doua zi.

Când prăjiturile s-au uscat și glazura s-a întărit, se pun în cutii închise cu un capac și se lasă la rece.

 

TIPS-URI

1

Scoateți ouăle din timp din frigider, pentru a fi la temperatura camerei când vor fi prelucrate.

2

Când separați albușurile de gălbenușuri aveți grijă să nu le amestecați nicicum, pentru că atunci s-ar bate mai greu.

3

Pentru ca blatul să fie pufos nu aveți nevoie de adaosuri (praf de copt, sau bicarbonat). Blatul crește frumos și pufos dacă respectați rețeta și dacă bateți compoziția întruna, până este gata.

4

Când faceți glazura, trebuie să amestecați întruna în ea cu o lingură și să aveți grijă că la foc mai mare, compoziția poate da pe dinafară.

5

Nu puneți esența de rom în glazură decât atunci când s-a mai răcorit.

6

Numărul bucăților de prăjitură este în funcție de mărimea pătrățelelor tăiate din blat. Sunt mai drăguțe, dacă sunt mai mici. De exemplu, eu le fac de maxim 2cm/2cm și într-o tavă am aproximativ 70 de prăjiturele.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura Bobițe colorate" nu uita sa-i faci un review.

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mihaelar63

1000 puncte

Rocsi

500 puncte

vasimur

251 puncte

 Adi

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Prajitura cu nuca de cocos