Mă uitam cum picăturile de apă ce formau mici şiroaie coteau în dreptul crăpăturii din parbriz. Ştergătoarele pornesc rar, îngăduie parcă formarea şiroaielor taman pentru a nu munci degeaba pentru fiecare pictură. În dreptul fisurii şiroaiele cotesc, ai zice că nu-i posibil aşa ceva, căci la mână nu se simte nimic, totul pare a fi doar o fisură interioară. Şi totuşi, ele copiază acea crăpătură, inteligent, neputând să treacă mai departe decât duse forţat de lama ştergătorului ce-şi face rondul când şi când.
Până la urmă fisura nu-i decât o discontinuitate apărută la un moment dat într-un corp solid, nu? Ai zice chiar, cum zic eu (doar) despre parbriz, că nu-i mare lucru o fisură, ce problemă poate crea o firavă crăpătură într-un corp solid. Şi totuşi, dacă apar fisuri şi-n legătura tainică dintre minte şi suflet? Dacă uneori gândurile ocolesc simţirea în dreptul fisurii? Ori mai rău, dacă trăirile nu se regăsesc în gânduri, şterse fiind ambele de ştergătorul nemilos al vieţii taman când se formează şiroaiele ce-mpletesc aceste picături de gânduri şi simţiri?
A început postul. Mi-aş fi dorit să vorbesc mai mult despre asta, deşi, nu de puţine ori am discutat despre această perioadă din an, nu de puţine ori am relatat care-i rostul acestei abţineri voite de la anumite alimente, dar mai ales fapte. S-a bagatelizat prea mult rostul postirii, dietele şi prescripţiile nutriţioniştilor ce-şi fac din publicaţii adevărate bestseller-uri ţin loc de post pentru mulţi semeni. E drept, corpul suplu aduce oarece mulţumire celor care urmează dietele, deh, nu poţi rămâne de piatră la aprecierile prietenilor, pentru care motiv asocierea dietei cu postul deja a devenit o regulă. Totuşi, dincolo de hrana consumată, dincolo de gramajele şi orele la care trebuiesc luate mesele (toate la centimă) rămâne lipsa liniştii sufleteşti. Creştineşte vorbind, apostolul Pavel spune că „nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte.” Habotnicia postirii trupeşti, cu dese excese făcute de mulţi semeni, anulează binefacerile postului sufletesc. Postul trupesc are meritul lui, iar cunoscătorii ştiu să-l împletească cu cel sufletesc în mod armonios. Nu mulţi sunt cei care cunosc, spre exemplu, vorbind doar de postul de mâncare, cum că cei mici, copiii până la 12 ani, sunt scutiţi de post. Bătrânii de peste 70 de ani la fel. Femeile gravide şi lăuze, soldaţii şi cei care fac muncă fizică grea sunt scutiţi de la post. Toţi aceştia pot ţine un post uşor, cu dezlegări, după voinţă şi putinţă. Bolnavii cu tratamente şi recomandări medicale pentru un anumit tip de alimentaţie sunt scutiţi de la post, de la postul de mâncare, desigur, că de restul, cele care ies pe gură dintr-o inimă rea, nu te scuteşte nimeni. Zice Scriptura: „nu ştiţi voi postul care îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii daţi drumul celor asupriţi. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l... .”
Duminică după slujbă am primit cea mai grea întrebare din cei 18 ani de preoţie. După predică, după ce am vorbit despre moarte şi veşnicie, la miruit, o copilă, rupându-se o clipă din mâna mamei, a venit şi mi-a zis: „părinte, vreau să vă întreb ceva”. Hmm, n-aş fi zis că urmează o întrebare de baraj, dar din gura copilei, direct, clar, a venit întrebarea: „câţi ani are Dumnezeu”? Înălţimea întrebării m-ar fi obligat să apelez la teologie adâncă, ori copilul a pus întrebarea din simţirea dumnezeirii, nu din cercetarea legilor. M-am dus cu gândul la cuvântul ce zice că în ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
N-am smintit copilul cu un răspuns pe care poate doar un adult îl va fi perceput, i-am spus că am să-i răspund mai târziu, când va fi în stare să înţeleagă geometria dumnezeirii, a existenţei din veşnicie spre veşnicie într-un cerc perfect alcătuit din nesfârşite puncte de iubire.
Ma bucur, sa-ti citesc randurile, ca de obicei, Padre! Eu mereu am sustinut ca degeaba tii post trupesc daca nu stii sa pui frau vorbelor si gandurilor rele. Ieri vorbea cineva la TV (nu tin minte cine, dar asta e mai putin important, cred) de o povata de la bunica: in loc sa spui o mie de vorbe rele, sa-ti musti buzele, sa nu le dai drumul si sa incerci sa spui una buna. Ceva de genul...
. Daca as putea le-as da sa guste din ceea ce simt si sunt convinsa ca ar fi multumiti . Numai bine si sa aveti spor si ajutor in tot ce faceti 
