Postat de Ducesa in Cu de toate pe 30 Aug 2014 | 2388 vizualizari
Chiar așa este Ducesa. Și eu mă bucur că l-am cunoscut pe Padre și familia. Eu nu prea mă împac cu cuvintele, mai degrabă cu bucătăreala și pensula, dar ai redat exact cum îl văd și eu, un om complex, dar necomplicat!
Panacris, înseamnă că ne pricepem la oameni, nu doar la bucătărit, majoritatea.
Duceasa, lasă că bucătăreala nu-i așa de grea, doar trebuie să te ții de ea
Ce frumos ai scris si ce frumosi sunteti!
Și eu, Panacris! (zâmbăreții îi pun mai greu, țin setarea pe diacritice și mereu trebuie să schimb)
Eu ce mai pot spune, că deja cuvintele mele ar suna ca un motor dereglat. Tu, Neli, ai reuşit să cuprinzi (la cald) emoţiile unei prime întâlniri ca o gazdă bună ce a ştiut să-ţi primească prietenii ca pe nişte fraţi.
Cei mai mulţi prieteni ştiu (adică zic) că-s priceput la cuvinte, numai că şi eu, ca orice om, în anumite momente, nu pot scrie toate cele pe care le simt. În glumă aş zice că mai repede aş cânta, dar cum nu-i de glumă, revin cu gândul de mulţumire şi de bucurie că ne-am întâlnit, întărind ceea ce am spus odinioară într-un loc, anume că timpul petrecut în virtual nu trebuie să fie socotit din prima ca un timp pierdut, ci ca un timp câştigat,iar aici mă refer, desigur, la momentele în care oamenii reuşesc să-şi arate omenia, legând prietenii, zidind suflete.
De la noi, un gând bun şi o margaretă.
Mulțumesc. Ina, asta cu frumoși, poți s-o mai repeți?
Da, Ina, mai poţi repeta (cu caps) cele scrise?
SUNTETI FOAAAARTE FRUMOOOOOSI! ))
Ei, Ina, aşa e mai bine. Să ştii că suntem şi modeşti, dar asta nu trebuie s-o mai scrii, că se ştie deja. )))
))
Padre, nu-s chiar un artist al scrisului, dar îmi place, chiar și prin puține cuvinte, să transform simțămintele în vorbe spre știință altora, spre bună învățare și luare aminte. Faptele, lucrurile frumoase, trebuiesc împărtășite, altcumva ne-am socoti săraci, și nu de averi lumești vorbesc.
A plecat mesajul fără a-l termina, fără a vă mulțumi pentru căldură, sinceritate și prietenie. Și pentru margaretă!
Da, Ina, acum mesajul dublat, bolduit și strigat are rezonanță înzecită. Mulțumim! De modestie, vorbește cu Padre, el e responsabil!
N-o să vorbească Ina cu mine despre modestie, că noi nu vorbim decât când îmi mai cere câte un sfat pentru vreo reţetă.
Îți cere ție rețete?
Zi-i să-mi ceară și mie!
Ei, nu reţete, doar tips-uri. Ina, n-ai citit nimic, nu?
Nu citește, ține contabilitatea la pungi și borcane. Acolo parcă-i fabrică de conserve!
Şi e doar începutul, că vine vremea vinului în curând. Eheii, e istorie cu beciul, dar Cleme e expertă în asta, eu mă declar nevinovat.
stai ca am fost sa-mi pun niste rufe pe culme ))
Vai, Ina, credeam că n-ai să mai citeşti.
Pai nu stiam daca e bine cum am scris
Eu ziceam despre ce am scris eu, că mi-era frică că am depăşit măsura.
Io o citez pe Ina: "Ce frumosi sunteti toti trei!" Si mai era un pui frumos in spatele aparatului foto Despre Padre, eu ma incumet sa spun ca sunt onorata ca l-am intalnit de patru ori, chiar. Asa oameni sa tot ai in jurul tau, ca iti inspira numai pozitivitate!