Contractii premature in noaptea de Sf.Gheorghe:
Putin dupa Paste, dupa toata agitatia aceea cu prajituri si curatenie, am avut niste contractii cu sangerari la 35 de saptamani, chiar de Sf Gheorghe. Va dati seama ce panica m-a cuprins dat fiind ca la prima nastere totul decursese normal, avusesem noroc si fusese totul ca in carti.Acum insa era noapte, era prea devreme, mi-era teama sa nu pierd copilul mai ales dupa sarcina atat de grea cu multe greturi si zile intregi in care nu mancasem nimic si nici apa nu putusem bea, dupa nopti nedormite din cauza durerilor de spate si a carceilor...in plus imi asteptam ingerasul si deja surioara ei stia si ea ca bebe trebuie sa vina si o astepta cu drag.
Medicul ce a urmarit sarcina si-a rupt piciorul in ziua aceea:
Am mers la spital si spre marea mea spaima doctorita cu care trebuia sa nasc si care imi urmarise sarcina (si cu care nascusem si prima data) a zis ca e acasa in ghips ca tocmai si-a rupt piciorul.
Am considerat un adevarat ghinion si ne venea sa plangem la amandoua fiindca sunt foarte apropiata de doctorita mea si planuisem de mult nasterea asta impreuna.
O alta probema pe langa nasterea prematura si fara doctorul meu a fost faptul ca acasa mai aveam o fetita de 1 an si 9 luni pe care am lasat-o acasa dormind, doar cumnata mea a fost cu ea, iar noi am plecat la spital la 12 noaptea
3 zile de contractii:
Au urmat 3 zile de contractii dureroase din 30 in 30 de minute in spital. Mi s-au administrat niste substante pentru incetinirea travaliului ( ceva cu magneziu ) si a trebuit sa stau numai in pat ca sa nu stirnesc hemoragia.
Totul a fost gandit pentru a ajuta plamanii belusului sa reziste la nastere.
Mi s-a spus ca nasterea s-a declansat deja, nu mai putem evita nicicum deoarece dilatarea era deja de 7 centimetri.
Totusi membranele nu se rupsesera si contractiile erau rare.
Cand credeam eu ca va mai dura macar o zi contractiile s-au indesit si au devenit mai dureroase. Eram bucuroasa ca tocmai reusisem sa rezist exact cat sa-si faca efectul cele 2 doze de dexametazona pe care mi le administrasera pentru plamanii lui bebe si mi se spusese ca trebuie sa treaca 24 de ore de la a doua doza ca sa-si faca efectul. Am stiut ca voi naste, era gata corpul, era gata psihicul si cred ca si bebe era gata. Aveam alaturi de mine ultimul numar din revista mami si tocmai citeam articolul de la pagina 74 - ce fac daca nu are pofta de mancare? - cand nu am mai putut rezista. Am sunat doctorul care s-a ocupat de mine in locul doctoritei mele cu piciorul rupt si a venit imediat la spital.
Se nastea pe banda rulanta intr-o singura sala de nasteri cu un singur medic:
Era sambata noaptea aproape de ora 12 si se nastea in sir in noaptea aceea.
Chiar m-au dat jos pe mine de pe masa de nastere ca sa aduca o femeie care era sa nasca in lift si am avut ocazia sa vad o ''explozie'' cum au zis ei, abia au pus-o pe masa si apoi a tasnit copilul din ea de parca bietul medic rezident care era acolo ar fi fost un portar a fotbal ce trebuia sa prinda copilul.
A fost ceva uimitor si nu am sa uit niciodata! Inchipuiti-va: eu stateam in chinuri tinandu-ma de marginea unui pat si aia pe masa a aruncat copilul de era sa-i sparga capul, era o tanara de etnie roma care nu se prezentase la consultatii si era sa nasca acasa dar la sfarsit s-a speriat si a chemat salvarea. Ei au adus-o rapid, dar era gata sa nasca deja pe drum. Ea nu a ascultat cand i-a zis sa nu impinga si a impins mai devreme si copilul a tasnit de abia l-a prins medicul. Saracul era un rezident si cred ca nici el nu va uita niciodata.
Pana de curent si cutremur:
A fost si o mica pana de curent in spital si m-am ingrijorat fiindca ma gandeam cum vad ei ce fac acolo ca e noapte si fara bec daca se ia exact cand esti cu bisturiul in mana ce se intampla? Apoi ma gandeam la bebeii mici prematuri cum urma sa fie si bebe al meu pus la aparate, ce fac ei cand se opresc aparatele , cum respira?
Am auzit vorbindu-se pe hol cum ca ar fi cutremur ceea ce m-a speriat mai tare. Parerea mea ca asistentele ar fi trebuit sa fie mai discrete ca sa nu auzim noi sa ne ingrijoram, chiar daca a fost doar o mica tremurare, aproape imperceptibila atunci cand esti gata sa nasti si si asa ai emotii numai sa auzi ca e cutremur nu-ti trebuie.
Oare bebe l-a simtit? Asta l-a impins afara? Nu stiu sigur,dar cert este ca peste un sfert de ora, la 23:50, pe 25 aprilie, am nascut-o pe micuta Teodora Elena de 2 450 g cu scor Apgar 9, roza si frumoasa, cu un glascior ascutit pe care i l-am auzit din prima clipa.
Am cerut sa mi-o dea o secunda sa o vad (de cand ma stiu mi-e frica sa nu-mi schimbe copilul in spital. Nu stiu de ce, oi fi vazut prea multe filme).Mi s-a parut cel mai frumos chip, cu o liniste si o aura ingereasca si atunci m-am decis sa-i pun numele Teodora (dar de la D-zeu).
Bebe la incubator si lipsa laptelui:
A trebuit pusa la incubator 2 zile pentru confort termic si desi nu era voie si ele ziceau ca e bine bebe sa stau linistita ca vine el laptele singur, eu ma duceam la ea inainte de fiecare masa cu o jumatate de ora, mituiam asistenta si ma lasa inauntru si ma chinuiam sa mulg laptic de la san desi nu venise inca si abia picurau doar cativa stropi. Daca m-ati fi vazut va era mila de mine, dar eu eram cea mai fericita sa stau acolo langa ea.
M-a incurajat un inger de asistenta, care m-a admirat pentru dedicatia mea ca mama si imi spunea ca o sa vina si lapticul si ca bebe oricum papa putin la inceput
Ii puneau intr-o seringuta ce cativa mililitri de lapte si asa au hranit-o 2 zile. Apoi am avut surpriza placuta sa vad ca nu mai e in cutiuta ei ci in patut si deja papa cu tetina.
M-au lasat sa-i dau chiar eu si de atata bucurie mi-a venit si laptele. Apoi mi-au dat-o in salon si am tinut-o in sfarsit langa mine. E un sentiment de o emotie unica , o caldura si o senzate de putere absoluta, simteam ca o protejez, ca o iubesc, ca are nevoie de mine ca de aer si eu de ea la fel.
Icter si lampa buclucasa:
Dar bucuria a durat putin fiindca a facut icter si iar mi-au luat-o s-o puna la lampa foto. Acolo si-au gasit sa o puna noaptea intr-o sala mica fara scaun, eu abia nascusem si aveam dureri stand in picioare, dar nu au vrut sa-mi dea scaun. In plus am stat langa ea tot parcursul sedintei, iar cand trebuia scoasa asistenta plecase aiurea si nu mai venea s-o scoata.
Copilul plangea deja si eu plangeam langa ea ca nu puteam s-o iau in brate sa-i dau san si sa o scot de acolo ca mi-era teama sa nu se arda. In final m-am rugat de alte asistente sa o scoata, le-am explicat ca a trecut timpul necesar si copilul plange si ca eu nu mai rezist de somn la 12 noapte dupa ce am nascut sa stau in picioare si sa plang neputincioasa langa copil. S-a milit de mine una din ele dupa 10 minute de rugaminti si a scos-o.
Au fost 3 sedinte pe zi de cate o ora si ceva si mi-era asa dor de ea .... M-am bucurat tare mult ca ea asa micuta e o luptatoare si a scapat repede de acolo.
Intre timp eu am urmat sfaturile mamei si am ales o alimentatie stimulatoare pentru lactatie (ceai de fenicul, mancaruri de cartofi cu marar) si am avut destul pentru puiul meu asa ca am inceput sa-i dau la san.
Am ajuns acasa!
Apoi am ajuns acasa si totul a fost mult mai bine. Copilul a inceput curand sa manance de la san si s-a rotunjit imediat. Apoi a devenit vedeta in revista pentru mamici si bebei si papusa vie a surioarei.:)
Toata lumea o iubeste pe Teo si cu totii speram sa razbeasca in viata, desi a inceput cu peripetii si de atunci am mai avut cateva ... dar intotdeauna se ridica ori de cate ori ar cadea.
E luptatoarea mea, fericirea mea si o iubesc nespus.
Experienta prin care am trecut m-a facut sa realizez ca am puteri mai presus de toate presupunerile mele, asta dandu-mi o incredere in viitor ce imi este pururea in minte si in suflet.
Deci femei, la lupta! In noi e forta si izvorul de iubire!
Nu-mi venea sa cred cand mi-a povestit, si zicea ca s-au descurcat atunci de moment insa peste ani, necuratata bine fiind a facut niste complicatii vaginale si acum se opera pentru asta si chiar zicea medicul ca poate -i pune un anus contra naturii ca sa nu mai infecteze acolo.Nu vreau sa mai intru in amanunte insa desi pare mai frumos sa nasti acasa parerea mea e ca e mai sigur la spital sau cel putin dupa ce ai nascut sa te duci sa te curete.
emotionanta povestea ta
Citind mi-am amintit si eu de prima mea nastere...o nastere prematura ...la 36 de saptamani...o bebelina de 2kg si 45 cm. Am trait atunci multe emotii...am trecut de la disperare la super fericire in mometul in care mi-am vazut printesa mult dorita si mult asteptata. 
care dintre voi ati facut cezariana, ce ma sfatuiti pe viitor sa aleg cezariana sau nasterea naturala, surorile mele au nascut normal si mi-au zis ca este naspa 
