Pe parcursul intregii sarcini am fost extrem de fericita si... pozitiva. Am vorbit cu si am mangaiat in permanenta Minunea mica ce crestea in mine. La inceput, imi raspundea firav,,, o atingere ce as putea-o descrie precum bataile aripilor unui fluture,,, apoi din ce in ce mai puternic. Ma speriam teribil cand nu ii simteam miscarile, si atunci, ii vorbeam mult mult... pana cand o atingere cat de mica ma facea sa plang de fericire.
La un moment dat, spre sfarsitul sarcinii, au fost temeri, incertitudini si emotii. Plecasem de la ideea de a naste prin cezariana, insa devenisem nehotarata. Imi era frica de durere, imi era frica ca nu voi putea trece peste o nastere naturala sau peste o operatie ce presupunea a fi tot timpul constienta. Pana la urma, a fost necesara cezariana. Surprinzator pentru mine, am dormit toata noaptea de dinaintea operatiei, iar in timpul acesteia am fost cat se poate de calma, fara emotii, fara nicio frica. Am vazut Minunea pentru o secunda, de la distanta,,, iar pana a doua zi, cat am stat la reanimare, m-a durut atat de mult ca nu o am langa mine. Imi treceau prin cap tot felul de idei, printre care si aceea ca doctorii ar putea incurca copiii. Stiu, suna prosteste, insa sunt atatea temeri... atatea griji.
A doua zi, au fost adusi copiii in salon. Mi-am vazut Minunea si atunci am stiut ca este a mea! M-am vazut pe mine in fiecare trasatura a ei. Am luat-o in brate, plangand de emotie eu, de singuratate, poate, ea. Am inceput sa ii vorbesc, exact asa cum o faceam cat a fost parte din mine,,, s-a oprit din plans, a facut ochii mari si a fixat cu privirea ,,, ma recunoscuse! Asteptasem atat de mult acel moment, cu emotie si cu teama. Insa Dumnezeu mi-a fost aproape, mi-a dat incredere, putere si vointa. Sunt parte din ea... Este parte din mine! Nu exista cuvinte suficiente pentru a descrie aceasta fericire, emotia, trairile.
E minunat sa fii mama!