Cred ca aceasta e cea mai grea meserie din lume,pentru unii ramâne chiar ceva irealizabil si e trist sa constat asta.
In ultima perioada mi-am petrecut foarte mult timp prin spitale si pe la uşile medicilor.O experienţa trista pe care n-o doresc nimanui,o experienţa care te face sa te gândesti cât de inutile sunt alte dorinţe ale noastre daca nu avem sanatate.Din pacate,în goana noastra dupa lucruri materiale, de cele mai multe ori uitam sa ne îngrijim de sanatate.Aşa ajungem sa cerem ajutorul medicilor,uneori la timpul potrivit,alteori mult prea târziu,uneori având bucuria de a întâlni persoane care mai presus de a fi medici sunt Oameni,iar alteori avem ghinionul de a-i întâlni pe cei care fac de ruşine aceasta nobila meserie dar si calitatea de a fi OM.
Probabil ca decizia mea de a alege un alt oraş în care s-o tratez pe mama,a fost cea mai buna.Acolo am realizat ce înseamna sa-ti faci datoria de medic chiar şi cu mâna goala,pentru ca lipseau cele mai elementare materiale pentru a-si desfasura actvitatea,pâna si un banal leocoplast ori spirt sanitar.Si vorbim de chirurgie,de un domeniu foarte sensibil,unde nu-ti permiti sa te joci cu viata unui om.
Am avut bucuria sa întâlnesc un medic de exceptie,un medic care a fost „izgonit” din Baia Mare de invidia colegilor de breasla,colegi care au uitat demult sa fie oameni,oportunisti nepriceputi care stau doar cu buzunarul desfacut privind sfidator la pacientii care-i „deranjeaza”.Si pentru ca acest medic era mai înainte de toate OM,a stiut sa-si ia în echipa medici rezidenti,la început de drum,pe care i-a format asemenea lui.
Dar nu numai medicii erau asa,asistentele si infirmierele aveau acelasi drag de oameni,mereu la datorie si niciodata nu am vazut sa fie deranjate,chiar daca uneori era neplacut ori bolnavii prea sâcâitori.
Si mai este un aspect foarte important,niciodata ceea ce au facut acesti oameni nu a fost condiţionat de beneficii materiale,recunostinţa ramânând la latitudinea fiecarui pacient.
Cel putin la adresa medicilor am auzit numai cuvinte de lauda si de mulţumire.
Din pacate,pentru recuperare a trebuit sa ne întoarcem acasa,asa ca am vazut si cealalta faţă a lucrurilor.Medic de familie care lipsea fara sa lase bolnavii în grija nimanui,medici de la serviciul de urgenţă carora li s-a parut „absurd” sa ajungem acolo,desi chirurgul recomandase sa mergem de urgenta deoarece se ivise o problema.Nici macar de o ambulanţă nu puteam beneficia pentru un bolnav care nu se putea deplasa.Se pare ca nu aveau „în protocol” asa ceva.
Eu cred ca nu aveau „în protocol” sarcina sa fie Oameni,juramântul depus nu însemna nimic pentru ei.Si nu e prima oara când se întâmpla asta.Invidia ca nepriceperea lor este atât de mare îi face sa uite sa fie oameni.
Chirurgul care a operat-o,nu numai ca a sunat sa întrebe daca s-a rezolvat,dar ne-a si îndrumat ce sa facem în aceasta situatie.Pentru ca-i pasa,pentru ca este OM.
Oare de ce uitam aşa uşor un lucru atât de esential??
. 
