Am stat mult sa ma gandesc daca sa scriu sau sa nu scriu. Nu vreau sa arat ca sunt mai catolica decat Papa. Sunt toate la un loc. Si parinte, si dascal dar nu in ultimul rand, om.
Si cu toate astea m-am decis…pentru ca observ de catva timp aceasta poveste adevarata cu problemele din sistemul nostru educational. Este limpede si clar ca ceva trebuie sa se schimbe. Sunt destul de ingrijorata pentru viitorul meu si nu o spun ca sa ma vait. Stiu sigur ce am de facut. Stiu ca de ani buni fac ce stiu mai bine si pentru ce m-am pregatit si asta voi face si in continuare. ,, Uscaturile” trebuiesc eliminate sau indreptate . Condam si eu ceea ce se intampla in anumite scoli, dar sa nu uitam ca este cam peste tot la fel….. Si nu inseamna ca este bine.
Dar, mai observ, ca scoala este dintotdeauna tinta numarul unu cand vine vorba de indreptare. Inca odata repet, nu sunt de acord cu ceea ce se intampla ( strangere de fonduri, cadouri de valori impresionante etc). Timpul petrecut in scoala de ani buni ma face sa observ un fenomen care mi se pare cel putin bizar ( si staruie de vreme buna) cand elevii trag profesorul la raspundere pentru ce i s-a dat o nota mica, constient fiind de faptul ca nu rapunde nimic,nu mai vorbim de comportamente care merg pana la ridicatul pumnului…( cand de vina sunt tot dascalii!!!!!!, tot vedem cazuri la TV), cand parintii sunt cei care acopera anumite fapte ale propriilor copii in scoala, cand ii incurajeaza sa vina altfel decat trebuie, cumparandu-le tot felul de tinute, gadget-uri …lucruri care in timp schimba atitudinea copilului fata de scoala, fata de colegi, profesori si cei din jur. Parghii din interior ca sa schimbam problemele sunt foarte putine. Nota scazuta la purtare nu mai sanctioneza pe nimeni.
Pot fi condamnata pentru ce voi spune: faptul ca se face uz de inregistrari telefonice este un lucru tot atat de marsav ca si minciuna. Schimbarea se face in fata, cu argumente la vedere,adevarate. Lucrurile pot fi facute transant, fara perdea, cu argumente solide. Modalitati exista…nu ne plangem. Dar e mai simplu sa filmezi, e mai la moda….De ce? Pentru am reusit sa dam apa la moara tuturor sa faca acest lucru. Inclusiv elevilor. Profesorii sunt filmati la ore, cand pun note, cand sunt la tabla ( deci cu spatele la clasa) si in alte momente. Cine le da dreptul? Cine le da dreptul sa le posteze pe site-uri publice… Noi nu….dar nu-I putem opri. E democratie. Facem ce vrem.
Si imi pun intrebarea? De ce mi-e teama? Unde incepe si unde se sfaseste protectia si securitatea mea personala, a mea ca individ? Unde imi este respectata intimitatea profesionala? Pentru ca lucrurile in 80% din cazuri sunt facute premeditat. Se creaza premise unui conflict …si gata. De la vorbe in timpul orei, gesturi …( nu scriu, nu au pixuri, nu au caiete, special pentru a crea o stare conflictuala). Si aici vorbesc de cazuri inzolate ale colectivelor de elevi nu ale intregului colectiv. Exemple sufieciente sa te faca pe tine, omul calm, care ai pornit cu optimism sa-ti faci meseria, sa te enervezi, sa-ti pierzi cumpatul…pentru ca esti om. In astfel de situatii uzura psihica trece de limite. Apare intrebarea: ce pot sa fac?
"O singură rugăciune am: Doamne să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit de mine însumi." Lucian Blaga
Scrierea mea reprezinta gandurile care ma framanta de mai mult timp, cu atat mai mult de cand au parut cazurile mult mediatizate. Pentru ca fac parte dintr-o meserie mult blamata, meserie care mi-e draga.
Dia, cred ca este si in firea noastra sa nu ne oprim. Si chiar nu trebuie. 
