Tradiţia ierburilor de leac este milenară la români. Beneficiind de o floră excepţional de diversă, acest neam a invatat să folosească plantele în scopuri medicinale, acestea fiind principalul mijloc terapeutic pentru cea mai mare parte a poporului, până relativ recent. Şi astăzi, în mediul rural, ierburile de leac sunt extreme de mult folosite.
Care sunt avantajele terapiei prin plante? În primul rând, există înca imens de multe valenţe inexplicabile ale acestor medicamente naturale. Medicina chimioterapeutică, folosind substanţele de sinteză, lucrează cu un număr mult mai mic de principii active decât putem întâlni în regnul vegetal. Medicina prin plante este tot o chimioterapie, numai că ,,laboratorul” este însăşi planta, iar produsele sunt mult mai benefice; de ce? Pentru că ele sunt mult mai asemănătoare compuşilor organismului uman decât medicamentele de sinteză. De aceea, asimilarea lor si influenţa asupra proceselor noastre metabolice este mult mai bună. De asemena, substanţele active din plante nu sunt sub formă pură, ele au alături o serie întreagă de compuşi care le potenţează acţiunea terapeutică, le scad toxicitatea.
O elementară precauţie trebuie respectată: nu cumparaţi plante de la necunoscuţi, fiindcă nu toţi asemenea ,,experţi”în ierburi de leac ştiu să facă distincţia între unele plante benefice şi altele, deosebit de toxice, care însă se aseamăna foarte mult. De asemenea, nu va apucaţi de cules până nu aţi învăţat temeinic botanică; şi, în orice caz, nu consumaţi plante de a căror identitate nu sunteţi siguri.
O străveche vorbă românească afirmă: ,,Ştie planta cât nu ştiu bolândul şi doftorul la un loc”. Comparaţia cu ,,doftorul” se explică prin cele afirmate mai sus, dar ce să inţelegem prin afirmaţia că planta ştie mai multe decât însuşi bolnavul? Este vorba de una din credinţele cele mai misterioase din întreg domeniul ierburilor de leac: înainte ca boala să fi dat primele semnale de alarmă, înainte, deci, de orice simptom, plantele ,,simt” afecţiunea ce e pe cale a se naşte!
Ţăranul traieşte într-o comuniune profundă cu natura, uimitoare pentru noi, cei crescuţi la oraş; în jurul casei ţărăneşti cresc şi ierburi de leac, iar apariţia şi dezvoltarea acestora este departe de a fi întâmplătoare. Dimpotrivă, ele apar conform unei logici misterioase; în jurul casei unui bolnav de plămâni, de pildă, se dezvoltă tocmai plantele care pot contracara această boală. Este imposibil de explicat acest fenomen pe baza datelor ştiintifice disponibile astăzi.
Însa cea mai mare parte dintre plantele medicinale sunt culese din locurile sălbatice, din luminişurile pădurilor care, odinioară, acoperau o mare parte din teritoriul României. De la majoritatea plantelor se foloseau părţile aeriene, recoltate în deosebi în timpul înfloririi. Momentul recoltării depinde de mulţi factori, dar, în general, următoarele principii trebuie respectate:
- rădăcinile, rizomii, tuberculii si bulbii se recoltează toamna târziu, după căderea primei brume, sau primăvara, înainte de a da frunza; în aceste perioade, principiile active sunt concentrate în rădăcini
- ramurile se recoltează la începutul toamnei, când frunzele numai sunt în activitate, iar substanţele esenţiale nu au coborât încă spre rădăcină
- frunzele se strâng când sunt bine dezvoltate, dar înainte de apariţia butonilor florali
- florile se culeg înainte de desfacerea completă şi de fecundaţie
- mugurii se culeg primăvara, cât mai devreme, înainte de perfecta circulaţie a sevei prin plantă
- fructele se culeg coapte, dar nu trecute din copt
- seminţele se culeg când plantele încep să se usuce
Calendar al culegerii plantelor de leac:
- ianuarie: vâsc
- februarie: muguri de mesteacăn, coaja de salcie, urechelniţa
- martie: potbal, muguri de plop,frunzede păpădie, pochivnic
- aprilie:frunzede ciuboţica-cucului, urzica, fumăriţa
- mai: rădăcini de răculet, flori de iederă, trei fraţi pătaţi, mierea ursului, nasturel, năpraznic, pelin, lingurea, roiniţă, păducel, limba mielului
- iunie: cicoare, mac, ţelină, angelică, arnică, lemnul Domnului, brusture, creţisor, miruţa, museţel, părul Maicii Domnului, vinariţa, măces, brancuţa, silur, nalba, dumbet, sulfina, soc, gălbenele, verbena
- iulie-august:frunzeşi vârfuri înflorite de busuioc, cătuşnica, coada şoricelului, cimbrişor, colţul lupului,isop, iarba neagră, mătasea porumbului, tei, albăstrele, flori de muşeţel, lumânărica, splinuţa
- septembrie – octombrie: pentru majoritatea plantelor de leac, este vreme a recoltării fructelor
Trebuie avut grijă ca recoltarea să se facă întodeauna pe timp frumos, uscat. De asemenea, la suprafeţele agricole, care pot fi fost stropite cu substanţe chimice sau unde s-au răspandit îngrăşăminte; trebuie căutate poieni izolate, în mijlocul pădurilor, locuri neumblate. Nu se vor culege niciodată plante care au insecte pe ele, sau plante aflate în locuri cu ciuperci.
Pentru uscare, se vor folosi încăperi bine aerisite , spaţioase, cu temperaturi ridicate (20-25 de grade Celsius); plantele, legate în buchete rare, pot fi suspendate.
În ceea ce priveşte formele de administrare, cele mai des întâlnite sunt infuzia, decocţia si maceraţia; mai sunt folosite alcoolatul, vinul medicinal, siropul, esenţa, extrasul, sucul.
Infuzia înseamnă opărirea plantei sau amestecului de plante în apa clocotită şi lăsarea vasului acoperit timp de aproximativ zece minute(în cazul rădăcinilor, în jur de 25 de minute); înainte de opărire, se recomandă lăsarea plantelor timp de câteva minute în apa rece. După opărire, infuzia se strecoară.
O observaţie esenţială, care priveşte orice prelucrare a plantelor în apă, se referă la calitatea apei: nu folosiţi apa de la robinet. Aceasta este tratată chimic, iar compuşii care au participat la acest tratament pot influenţa acţiunea substanţelor din plantă. Apa bună înseamnă să fie apa de izvor sau de fântână, fie apa plată. Trebuie reţinut de asemenea faptul că nu trebuie folosite vase din metal (sau, daca sunt din metal, pereţii interiori trebuie să fie smălţuiţi). Infuziile se beau calde, cât mai repede după preparare.
Decocţia este fierberea plantelor în apă sau în vin rece, la foc molcom, timp de 15-30 de minute. Este un procedeu specific preparării rădăcinilor, fructelor si scoarţei.
Infuziile şi decocţiile nu se îndulcesc.
Maceraţia înseamnă lăsarea plantei în apă rece, în vin sau ulei; timpul maceraţiei este diferit de la o plantă la alta, între o noapte, câteva zile sau chiar câteva săptămâni. Maceraţia se strecoară şi ea.
Când maceraţia se face în alcool, se numeşte alcoolatură; în vin, este vin medicinal.
Esenţa şi extrasul sunt procedee tipice farmaciilor.
Siropul se obţine fierbând maceraţiile împreună cu miere (50%), iar sucul se obţine prin presarea plantelor proaspete, în deosebi a fructelor.
Ierburile de leac pot fi administrate pe cale bucală, prin băi, prin cataplasme (aplicarea directă pe piele a preparatelor din plante sau chiar a plantelor opărite, prin comprese (îmbibarea în tifon sau pânză a decocţiilor sau infuziilor şi aplicarea pe trup), prin fumigaţie sau inhalare.
,,Poveţele maicii Sofronia"
iropuri, extracte si altele..Medicamentele le iei pentru o afectiune si creezi alte probleme si tot asa..Interesant e ce ai scris tu, ca pe langa casa fiecarui om creste planta in functie de ce afectiune o sa aiba.Nu stiam 
. 
