Am trei clepsidre. Ştiţi, clepsidra este obiectul acela ce măsoară timpul în mod frumos, când materia se scurge din vas în vas, fir cu fir ori picătură cu picătură. Mereu am fost atras de clepsidre. Când eram copil priveam cu atenţie cum se scurge timpul din ea aşteptând de fiecare dată să se oprească înainte de terminare. Tot speram că undeva se va opri în curgerea lui. Apoi am înţeles că el e făcut să curgă, am înţeles e menirea lui rece şi constantă, liniară şi sigură.
Deci am trei clepsidre. Toate au pornit deodată şi curg separat, nu-s egale în curgerea lor dar de terminat se vor termina în acelaşi timp. Una a fost umplută cu pământ ales, pământ fin. Curge pământul fir cu fir în fiecare clipă şi se aşază la locul său. Uneori parcă ar sta, parcă ar dori să privească în trecerea sa prin tunelul strâmtorării la cele lăsate în urmă. Numai că cele din urmă vin şi apasă în aşa fel încât firul trece spre dimensiunea spre care a fost hărăzit, amestecându-se cu celelalte firicele, contopindu-se într-o grămăjoară fină de pământ.
Cea de-a doua clepsidră e mai fină. Ea merge cu lichid şi picăturile trec dintr-o parte în cealaltă strălucind în lumina celei de-a treia. E un lichid ciudat şi plin de viaţă. Parcă simte orice mişcare a celorlalte două clepsidre. Rezonează la firele de pământ ale primei şi tresaltă la fascicolele de lumină a celei de-a treia. Dar şi aşa, lichidul acesta ce se comportă ca valurile oceanelor şi ca apele râurilor ce trec de la repeziş la deltă, trece cuminte ca printr-o arteră şi se aşează formând o mare roşie plină de viaţă aşteptând cuminte umplerea vasului spre un nou circuit.
A treia clepsidră e specială. E foarte scumpă şi umplutura ei nu poate fi văzută decât cu ochii minţii. Poate doar privind atent lumina ce se află în ea îţi vei da seama că acolo timpul se măsoară altfel. Numai lângă celelalte două îi poţi vedea lucrarea căci intensitatea luminii ei creşte proporţional cu scurgerea celorlalte, iar scurgea luminii ei este inepuizabilă. În timpul nopţilor stă ca o lampă de veghe şi priveşte cum se scurge materia suratelor ce-îşi văd de drumul lor constant spre locul hărăzit, sfidând timpul şi aşteptând clipa în care va părăsi clepsidra spre a merge în locul unde se află izvorul luminii.
. 
