În luna aprilie a anului 1519, spaniolul Hernando Cortéz, marchiz del Valle de Oaxaca, îşi încheie o expediţie ce îl aduce pe teritoriul pe care astăzi se află statul Mexic, şi unde a găsit o civilizaţie exotică şi fascinantă. Aztecii – un popor războinic şi guvernat de legi stricte, construiseră un imperiu care supunea aproape întreaga Americă Centrală şi care îşi avea capitala la Tenochtitlân - Ciudad de México (Mexico City) de azi.
Cortéz a găsit multe lucruri noi la azteci, începând cu modul de organizare socială, obiceiuri şi ritualuri, şi până la alimentaţie. În grădinile împăratului Montezuma II creşteau poame ciudate: unele rotunde şi roşii (tomatele, care multă vreme au fost denumite de europeni „mere peruviene”), altele goale pe dinăuntru şi cu o coajă cărnoasă şi suculentă (ardeii), o plantă căţărătoare care făcea boabe mari şi lucioase, de culoare închisă (fasolea) şi o plantă care creştea pe o tulpină înaltă şi puternică şi care producea nişte fructe de formă alungită (ştiuleţi), pline de boabe aurii, tari şi dulci la gust (porumbul).
Aztecii cultivau porumbul cu sfinţenie şi îl denumeau „grindina de aur”, iar tradiţia lor spunea că Zeul Soare a trimis „grindina de aur” pentru a hrăni oamenii. Când soldaţii lui Cortéz au ajuns într-un sat din Yucatan, au întrebat căpetenia din zonă unde este ascuns aurul. Căpetenia i-a dus la un hambar plin cu boabe de porumb, iar soldaţii s-au grăbit să-şi îndese buzunarele, convinşi că acela chiar era aur.
Aztecii nu foloseau grăsimile sau uleiurile la gătit. Considerau că nu sunt comestibile. Mâncarea americană timpurie era plină de arome şi preparată într-un mod foarte sănătos. Baza alimentaţiei aztecilor era constituită de fasole şi porumb. Din boabele de porumb, se fabrica „tlaxcali” – o lipie coaptă într-o tigaie încinsă, pe care spaniolii au botezat-o „tortilla” (tortuleţ) şi aşa i-a rămas numele. Aztecii mâncau tlaxcali la fiecare masă, simple sau înfăşurate cu peşti mici, insecte vii, lăcuste sau melci. Spaniolii lui Cortez au denumit acest fel de sandviş – „taco” şi au înlocuit vietăţile cu picioare multe, pe care europenii nu le consumau, cu carne de vită, pui şi asezonata cu vegetale.
Astăzi, în Mexic, „taco” este un termen generic ce echivelează cuvântul englezesc „sandwich”. Taco este o lipie de tortilla înfăşurată în jurul unei umpluturi, care poate fi constituită din aproape orice şi care poate fi preparată în multe feluri. Practic, orice care este înfăşurat sau învelit în tortilla se numeşte „taco”.
Se ia o lipie, se încălzeşte la cuptorul cu microunde timp de 5-10 secunde, şi imediat (cât încă e fierbinte) se pune în forma specială. Se procedează la fel cu celelalte lipii. Această etapă este importantă, pentru că la microunde lipiile se înmoaie şi se mulează perfect pe pereţii formelor (altminteri nu sunt suficient de maleabile şi s-ar sfărâma). Cele patru forme, cu lipiile înăuntru, se introduc în cuptorul încins şi se coc, la foc mediu, 10-15 minute – doar cât să se rumenească marginile lipiilor, fără să se ardă. Se lasă să se răcească în forme şi între timp ne ocupăm de salată.
Porumbul şi fasolea roşie se scurg. Zarzavaturile proaspete se spală bine. Salata şi ardeii se taie în fâşii înguste. Roşiile se se taie în jumătăţi. Gorgonzola se taie în cuburi mici.
După ce s-au răcit tortillas, se scot din forme şi se umplu cu salată, fasole, porumb, roşii, ardei, mozzarella şi gorgonzola. Se asezonează cu un praf de sare şi se stropeşte cu suc de limetă. Salata se serveşte imediat, dimpreună cu bolul :)