De multe ori se întâmplă să te întrebi dacă lucrurile cu care Dumezeu te-a binecuvântat sunt datorate meritelor tale ori, cum este firesc, să te întrebi dacă aceste lucruri/daruri sunt doar izvorul iubirii divine ce se împarte fără să se împuţineze, peste tine şi peste cei ce cu bucurie şi prietenie te înconjoară.
Zice Scriptura că „graiul dulce înmulţeşte pe prieteni şi limba cea binegrăitoare îndatorează, deseori, la răspunsuri binevoitoare”. Eu nu ştiu cât de dulce grăiesc şi nici cât de bine, recunosc că vorbesc destul de mult, ceea ce într-o situaţie normală ar trebui să îndepărteze prietenii, nu să-i atragă.
Una peste alta, ca să nu mă lungesc mai mult decât trebuie cu cuvinte goale, trebuie să zic că la început de an (doar e februarie, nu august, nu?) am avut marea bucurie de a mă reîntâlni cu o parte din frumoşii prieteni cunoscuţi în virtual, de a mă întâlni cu prieteni cu care nu m-am văzut în real până acum şi de a-mi face prieteni noi, la fel de frumoşi şi buni, într-un cadru mirific, într-o atmosferă de sărbătoare, într-o bulă de timp în care clipele au fost trăite diferit de ceea ce se întâmpla în societate în acele momente. Cred că nu-i om care să nu spună că o clipă de bucurie trece infinit mai repede decât una de durere. Aşa că două zile, alături de prieteni, au trecut mai repede decât trece un un avion supersonic pe deasupra unui teren de fotbal.
Recunosc, nu m-am implicat prea mult în realizarea acestui minunat moment, Cleme s-a ocupat de organizare, minunat chiar, chit că nu cu multă vreme în urmă, exact când era mai mult de lucru, a trebuit să treacă peste un necaz în familie. Dar dragostea învinge tot, iar ea a reuşit asta, exact cum spune Scriptura: „prietenul adevărat iubeşte oricând, iar în nenorocire ajunge ca un frate”. E de prisos să spun că toate au fost pregătite minuţios, ca la o serbare de final de an în care noi, în rolul elevilor premianţi, trebuia să ne ştim rolurile şi să executăm comanda. J)) Îndeaproape, aparent din umbră, Anca a asigurat partea oficială, trecând şi ea cu emoţie peste inerentele momente ce pot răsturna situaţia când ţi-e lumea mai dragă. Nu-i uşor să gestionezi o ceată de oameni cu trăiri personale diferite, mai ales când, o răceală ori alte lucruri neprevăzute îţi încurcă programul. Noroc că invitaţii, de acasă ori chiar şi acolo, şi-au repectat îndatoririle. Meri a compus, copt şi prezentat versuri minunate, minuţios ascunse în răvaşe ascunse într-un fel de brioşe în care noi am scotocit cu bucuria unui copil mic ce aşteaptă cadoul de la Moş Crăciun.
Am zis că nu m-am implicat prea mult, dar nici nu aveam cum, căci au fost preparate multe, bune, săţioase, excelent aranjate pentru ca noi (eu mai mult) să gustăm din ele şi să ne simţim bine. Cum n-am avut prea mult de lucru, mi-am permis să analizez pe cei prezenţi, prietenii mei, mascâdu-mi „cercetarea” cu vorba multă dintr-un colţ în altul al încăperii. Ştiu, pare ciudat să citeşti că am cercetat chipurile celor din jur, dar nici nu aveam cum să nu fac asta, căci emoţia, bucuria, mirarea şi liniştea citită în ochii celor din jur nu putea rămânea fără ecou în mintea şi sufletul meu. Am ajuns printre printre primii, aşa că am avut ocazia să-i văd venind şi pe ceilalţi, să observ bucuria cu care s-au îmbrăţişat la revedere, cum ţi-au scos bunătăţile şi cum şi-au lăudat marfa, de parcă noi n-am fi ştiut că toţi sunt artişti în ale bucătăritului. Cleme cu Vali erau deja acolo, a gazde, ne aşteptau. Cristina (Panacris) cu Gabi, flancaţi de Buni şi Motan au sosit aproape odată cu noi, ei deja sunt prietenii cu care ne-am văzut deseori. Au venit „blindaţi”, desigur, cu o grămadă de bunătăţi. Meri şi Adi erau şi ei gata, tot „blindaţi”, tot prieteni vechi, prezenţi la fiecare întâlnire. Pe rând, fiecare cum a putut, au venit şi ceilalţi. Laura (Licurici), o copilă sensibilă, tare harnică şi cu bun simţ, a venit cu şi mai timidul ei prieten, Marius. Ardealul şi Maramureşul, nu mai ştiu în care ordine, au dat năvală. Mihaela Şi Denes, oameni faini, volubili, au adus cu ei pe Mirela şi Dia, două doamne cu care site-ul se mândreşte, iar prietenii, cu atât mai mult se mândresc şi ei. Simona şi Florin au avut şi-o „captură”, au prins-o pe Timea la serviciu şi au adus-o şi pe ea, toţi trei întregind echipa deja adunată cu voie bună şi alte preparate. Adina (Mitinita) şi minunatele ei fete au venit cu aer proaspăt (să nu zic polar J)) ) de la Miercurea Ciuc, spre bucuria celorlalte fete, căci de la Sebeş a venit Roxana cu Adi, dimpreună cu Ana-Maria (cu piciorul în gips) şi au mărit efectivul. Spre seară a sosit şi Anca cu fiica ei Ilinca, dar nu singure, ci Andreea, prietena lor, dimpreună cu fiica ei, Anne-Marie. Credeţi că asta a fost tot? Nicidecum, pe întuneric echipa s-a mărit, Ruxi şi Dan au sosit şi ei, aducând un suflu nou în ambele cete, căci deja bărbaţii se retrăseseră la discuţii şofereşti într-un colţ, să intre berea mai bine (că de palincă nu zic nimic J) iar fetele deja erau la discuţiile lor, manevrârd diverse aparate foto peste preparate. Diaspora nu ne-a lăsat nici de data asta, căci chiar dacă a sosit cu o zi mai târziu, Bia şi Sebi au întregit echipa de prieteni minunaţi adunată la Benga-Bran pentru două zile de discuţii, muzică, gânduri bune şi preparate delicioase. De echipa subsemnatului nu mai zic, doar ştiţi că nu-mi place să vorbesc mult. J)))
Am gândit că-i gata articolul, dar nu-i aşa de simplu, căci am zis să pun paie pe foc şi să-i amărăsc un pic pe cei care n-au fost prezenţi spunându-le câte ceva din momentele speciale, chit că deja mulţi au văzut mare parte din poze. Joaca fetelor (mici) a produs valuri pe-acolo, biletele puse în uşile invitaţilor şi ninsoarea de confetti „lovind” fiecare participant. Citirea răvaşelor şi porţia de karaoke au adus un plus de veselie, fiecare moment fiind special, doar sesiunile de poze devenind mai serioase, că deh, fiecare încerca să pară cât se poate de serios şi nevinovat pentru cei de-acasă. Fetiţele au împodobit bradul şi tot ele, fiind cele care au dat startul tombolei în care fiecare din noi, dăruind câte ceva, am primit de la ceilalţi lucruri minunate care, peste ani, vor fi mărturie că am avut parte de-o seară specială. Şi dacă vă mai spun că-n plimbarea făcută pentru siestă am nimerit la restaurantul oficial al castelului, unde am fost primiţi cu mare bucurie şi cu vorbă multă, nu m-aţi crede, nu? D’apoi nu degeaba am vorbit mult, că am primit şi porţie mai mare de ciorbă, plus că toţi am primit plăcintă din partea casei şi ceva jumări pastă, frecate cu usturoi. Vai, dar ce bune au fost! :D
Seara de final a fost minunată, surpriza Ancăi fiind actorul Daniel Făt, de-acum bucătăraş şi el, care ne-a cântat şi încântat cu ceva caracterizări la faţa locului, în versuri zdrăngănite ce au zmuls ropote de aplauze şi hohote de râs.
De mâncare am tot pomenit, dar pe fugă. Ce să vă mai povestesc, rulade umplute cu de toate, muşchiuleţ de toate felurile, slană, jumări, ceapă, cârnaţi, brânză, sarmale, jambon, plăcinte şi torturi de nu le mai ştiu numele (doar gustul) şi murături numai bune de stins toată „leguma” de carne ce-a fost înşirată pe-acolo. Au fost mâncate toate, iar ce-a rămas (oarece dulciuri), împărţite între prieteni pentru a duce şi celor de-acasă. Dar peste toate, cum e firesc, a fost vorba, au gost gândurile, a fost trăirea momentului, bucuria reîntâlnirii. Ştiţi, spuneam eu odată că o prietenie adevărată dă, primeşte, întreabă, se destăinuie, mănâncă şi se bucură, trecând fireşte peste nevinovatele neajunsuri, peste momentele de neştiinţă ori neputinţă, clipe inerente de altfel în orice moment al vieţii. Să omogenizezi atâţia oameni, din colţuri de ţară diferite, cu profesii diferite, cu vârste diferite, cu gusturi oarecum diferite (culorile şi gusturile nu se dicută) e mare lucru. Pe noi ne-a adunat şi legat, omogenizat mai culinar spus, prietenia, această floare rară ce înfloreşte doar în sufletele în care găseşte lumina şi căldura necesară, aducând culoare şi parfum clipelor în care oamenii tânjesc să-şi împărtăşească bucuriile şi amărăciunile cu cei care, încet-încet, cu trecerea timpului, se transformă din prieteni virtuali în prieteni de-o viaţă.
Ştiu că o să-mi spuneţi că am scris prea puţin, dar v-am avertizat dintru început că o să fiu succint, aşa că nu trageţi în scriitor. J)) Plecarea, ca de fiecare dată, a atras cu sine dorinţa revederii, alături de prieteni, poate şi mai mulţi, într-un ceas de vară, pentru a ne bucura din nou de momente speciale şi binecuvântate.
Cu mulţumiri tuturor celor prezenţi, cu duble mulţumiri şi recunoştinţă celor care s-au ostenit pentru aceste clipe minunate, închei acest scurt articol spunând, cu cuvintele Scripturii, că „prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară”.
)) si sper ca la urmatoarea intalneala sa impartim frateste o muratura 
