Comentarii (45)
Fara cuvinte, bine ca n-am auzit eu...ca sigur lasam deoparte orice bun simt si l-as fi intrebat pe calugarul ala de sanatate-n stilul meu.....pacat ca astfel de oameni murdaresc totul in jur......si uite asa ma fac sa mi se faca lehamite.....si tac.... 
Trist, dar cu final fericit! 
N-am prea înțeles motivul situării exacte a locului acțiunii, în timp și spațiu (geografic și cultural) dar voi povesti și eu, fără detalii (care să tulbure oarecum, pe oarecine) că am asistat la o scenă în care un preot (pe care-l apreciez și căruia i-am luat apărarea adeseori în fața hulitorilor) a certat în biserică o mamă al cărei copil avea o jucărie în brațe... Cică așa ceva nu are ce căuta în biserică... Astfel de replici nu sunt de azi, de ieri și nici specific stirpei, sau religiei noastre... În ”Roșu și negru” al lui Stendhal, personajul principal, Julien Sorel i-a răspuns tatălui, care-l întreba cum de o cunoaște pe o anumită doamnă din protipendada locului (pe care el, mai târziu și-a propus să o seducă): ”În biserică eu nu-L văd decât pe Dumnezeu...!” 
Ceea ce nu era adevărat, evident... 
Cleme, eram lângă tine, nu te-aș fi lăsat, nu era locul și nici momentul de radicalizare, căci a răspunde cu aceeași monedă, mai ales în astfel de situații, înseamnă a te coborî la nivelul la care Hristos nu ne-a chemat și, peste toate, pe care un copil n-ar fi trebuit să-l vadă. Și, altfel, oricât de mult ar murdări unii, vin ceilalți, cu suflet de copil, și curăță, doar așa putem merge mai departe.
Geanina, totul e bine când se termină cu bine, chiar dacă, firește, ar trebui ca binele, mai ales în jurul copiilor, să fie o stare, nu o raritate.
"Să primești la altar, pomelnic, un îngeraș desenat, de la un îngeraș de copil ce zâmbește senin, mi s-ar părea cea mai pură ofrandă într-o lume ..." Doamne cat de frumos a sunat asta bunule Padre! 
Minunate randuri ai scris, stiu ca vin din sufletul frumos si curat al unui om care surprinde in penita lui lumea intr-o oglindire atat de frumoasa.....mereu faci povestile, chiar daca la mijloc au un adevar dureros, sa para atat de senine...iti multumesc!
Padre, chiar ma crezi asa deplasata sa fac circ, stiu sa fiu diplomata dar cu efect....oricum fata calugarului ala sau ce era nu mi-a placut de cand am intrat inauntru.....se uita cam ciudat la mine cand am inceput sa privesc peretii....
Ha, Rodica, am fost la Iași în acest weekend, alături de încă 56 de persoane, inclusiv copii. A apăra un om, fie el și preot, când are nevoie(dreptate), mi se pare firesc, cu atât mai mult cu cât, și preotul, omenește vorbind, poate avea căderile sale. Mi se pare dureros însă când vine vorba de răvășirea sufletelor copiilor, de momentele în caare cei marim indiferent de statut, se comportă rigid, rece și fără loc de concesie cu cei care-s în primăvara vieții. Povestea lui Stendhal o știu de mai bine de 30 de ani și, fără dar și poate, pot spune că-n biserică și eu tot (doar) pe Dumnezeu Îl văd. Problema este însă alta, că eu îl văd și simt ca adult și slujitor, iar un copil, în seninul său, îl poate vedea altfel decât mine, mult mai profund, de ce nu, chiar dacă într-un sens artistic.
Vai, Cleme, nu la asta mă refeream. Și apoi, eu îi spusesem călugărului despre ce am eu scris în catastif, de aia s-a uitat așa. 
Știu perfect, că nu ne știm de-o zi, cât și ce poți, dar acolo nu trebuia să cădem niciunul în ispita de a fi răi sau răutăcioși, enervați ori dezamăgiți.
Ruxy, rândurile mele simple și anoste par frumoase doar în ochii și inimile le celor care-și deschid sufletele să primească mesajele scrise de mine în aceste întâmplări de viață. În experiența-mi pastorală am avut momente în care copiii, în seninul lor, mi-au dat adevărate lecții de viață, iar pentru asta, ori de câte ori pot, încerc să le fiu mereu aproape, să mă joc cu ei, să le spun povești și să mă încarc cu dumnezeiești zâmbete.
Bine, hai fie ca tine....si ca mine doar in gand....ca oricum nu stergi nimic..... 
No, vezi, asta-i înțelepciunea.
Am si eu o varsta.....
Intodeauna o incantare si o bucurie sa-ti citesc povestile inspirate din trairi adevarate. Rar asa har Padre.
Știu, Cleme, știu, ești născută în 96, sau cam așa ceva, combinație din aceste două cifre.
Întru totul de acord cu cele pe care le-ați scris, părinte! Tot respectul meu...!
Motănel, nu scriu te miri ce, doar povești de viață puse-n rânduri simple. Mulțumesc frumos de apreciere!
Mulțumesc frumos de apreciere, Rodica! Doamne ajută!
Da, exact in anul ala invers.....
Te-ai nascut invers, Cleme?? ))
Motanel pai nu se vede ?
cam da )))
Padre,de multe ori imi inghit vorbele de amaraciune si de dezamagire,auzind vorbele ori vazand faptele unor slujitori ai bisericii,deoarece cred ca nu se cuvine sa spun eu ceva.
Este cu atat mai deplasat ca acestea sa vina din partea unui calugar,care se presupune ca e chiar mai mult decat un preot(sa ma corectezi daca gresesc).
Adevarat,sunt si ei oameni supusi greselii,dar ar trebui sa nu le exteriorizeze astfel.
Am spus de nenumarate ori,nu pentru ca imi esti un prieten foarte bun si drag,pentru mine esti tot ceea ce inseamna sa fii preot.
La tine nu am vazut falsitate in nici una din ipostaze.Am vazut doar daruire si bucuria de a fi aproape de cei pe care-i pastoresti,ori cu care ti-ai intersectat cararea vietii.
Die, nu-ți înghiți vorbele că asta te poate costa, în ziua de azi nu mai ai încredere în orice și uite, te poți îngrășa și din vorbe. Preoții greșesc și ei, unii se îndreaptă, alții nu, pe unii îi sprijnă oamenii în îndreptare, pe alții dimpotrivă. Călugărul nu este mai mult decât un preot, mai corect spus, călugărul simplu, adică monahul, nu este preot, sunt însă și printre călugări slujitori în altar, adică preoți călugări, se numesc ieromonahi. Prietenia noastră deja este veche și, bag seama că e ca vinul, de ce trece timpul de aia e mai bun, dar asta nu înseamnă că eu nu pot greși (și ștriu că vă mai amărăsc uneori), dar niciodată față de copii. Altfel, fals nu sunt, doar vorbăreț, prea vorbăreț cum ar zice unii.
Da,nu prea stiu eu cum e cu ierarhizarea in Biserica ori manastire,dar e bine ca ai precizat,mai invatam cate ceva.
Ziceam in sensul ca parca de la un calugar,am avea asteptari mai mari decat de la un preot.Poate ma insel.
Bine,asteptari avem si unii de la altii si in cele mai multe cazuri,acestea ne sunt inselate,chiar de pretentiile nu's prea mari.
Parca ne inraim pe timp ce trece,suntem tot mai indiferenti la nevoile celorlalti.
Eu stiu ca fata de mine nu ai gresit niciodata si asta imi e de ajuns.Apoi e mare lucru sa pastrezi aproape oamenii care-ti fac bine.
ULTIMELE COMENTARII
La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi
TOP
utilizatori
1000 puncte
1000 puncte
500 puncte
251 puncte
200 puncte
CONTACT
Bucataras.ro
[email protected]
