portiadelumina

1

Bucataras
incepator

Bucataras din 22.06.2012

RETETE59
PRIETENI249
Articole

PICĂTURI

In Bucataras hai hui, la: 19 Apr 2014

Parcă niciodată în această perioadă vremea de afară nu a fost mai nehotărâtă, asta chiar dacă ştiu sigur că într-un an, exact până-n Paşti, a nins din belşug. Cumva, explicabil ori nu, această stare s-a transmis oamenilor, căci acum sunt zâmbitori şi...

UŞA

In Bucataras hai hui, la: 12 Apr 2014

Cumva, pe marginea patului, întins, stând parcă gata-gata să plece, îşi pregătea printre off-uri şi lacrimi ieşirea de pe scena vieţii, o scenă pe care a interpretat un rol simplu, de Om, un rol fără de care piesa n-ar fi avut cum să se desfăşoare, fără de care...

Cuibul

In Cu de toate, la: 1 Apr 2014

După câteva zile de absenţă din virtual, poate un pic mai multe chiar, asta dacă le raportez la timpul petrecut în alte perioade în preajma tastelor, am revenit la scris, chiar dacă (poate) şi acum destul de rapid, pe fugă.  Acum vreo trei-patru zile, mânat...

Vreau să mă văd

In Cu de toate, la: 13 Feb 2014

De câte ori clipim într-o zi? Presupun că de sute ori chiar mii de ori. Un act fizic voluntar ori involuntar menit să cureţe ochiul de mizeriile vizibile ori micrometrice ce pot dăuna vederii.  Medical vorbind " vederea este funcţia prin care imaginile captate de...

Privighecioara

In Bucataras hai hui, la: 10 Feb 2014

Această pasăre numită  privighecioară  este o specie nouă care se înmulţeşte şi se dezvoltă cu repeziciune indiferent de locul unde se află, indiferent de vremuri şi de climă. Se adaptează repede oricărei situaţii. Este omnivoră, ierbivoră şi chiar carnivoră...

Am noroc; N-am noroc

In Bucataras hai hui, la: 9 Feb 2014

E o chestie şi cu norocul ăsta. Mulţi îşi doresc să fie accidentaţi de noroc, pentru că auzi mereu:" de ce n-ar da norocul peste mine". Norocul e ca o fată uşuratică cu care şi-ar dori mulţi să aibă relaţii, e o stare de fapt, este lucrul după care unii se ascund...

Cumpăr timp liber

In Bucataras hai hui, la: 8 Feb 2014

Aţi remarcat ce hoţ e timpul. E o chestie de care nu-ţi dai seama decât în anumite momente ale vieţii. Câteodată, foarte rar, când eşti bine dispus şi fericit trece imediat. Când trebuie să ajungi în vreun loc sau aştepţi ceva cu nerăbdare trece...

La bani mărunţi

In Bucataras hai hui, la: 7 Feb 2014

Într-o postare, am făcut referire la oglinda adevărului, care, ipotetic vorbind, de ar exista, ar fi mai tare ca poligraful. Nu există, din păcate, şi pentru că nu există, oamenii se complac în a se caracteriza singuri sau a primi caracterizările celor din jur,  care,...

Eu sunt mic, Tu fă-mă mare

In Bucataras hai hui, la: 6 Feb 2014

Că Scriptura este un izvor nesecat de învăţătură ştim toţi. Că din acest izvor s-au adăpat şi s-au săturat o mare mulţime de creştini este de netăgăduit. Ceea ce este de neînţeles este faptul că azi oamenii ori cunosc totul, deşi mă îndoiesc, ori nu vor sa mai...

Păcatul, un bun profesor

In Bucataras hai hui, la: 5 Feb 2014

Nu cred că există cineva care să nu fi auzit de păcat. Majoritatea ştiu ce este păcatul şi care îi sunt consecinţele. Toţi ştim că nu e bine să păcătuieşti deoarece te îndepărtezi de Dumnezeu, deoarece în felul acesta nu facem cinste chipului divin din noi. E o...

Afisate 41 - 50 din 233 articole    

Postari recente

publicat la 18.12.2018

NINSOARE PLÂNSĂ

publicat la 13.11.2018

Varza cu costita si carnati

publicat la 20.06.2018

Ciorba de castraveti murati

 
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Gogoși pufoase de post - Rețeta gustoasă și vegană

ieri la 09:29

Taci și înghite - Rețeta tradițională românească plină de savoare

pe 14.11 la 10:41

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]