„ Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat !” Psalmul 117-18 Cinci ani, doar atât au trecut. Era într-o zi de joi, Joi Mari, între slujbe, când, în fugă mare (ca să nu dezmint alura românească în astfel de momente) am...
Când pe albastrul curat al cerului am zărit dintr-o dată trei rândunici ce-şi desfătau în zbor aripile în soarele blând al primăverii am avut o tresărire, parcă-parcă m-aş fi trezit din somnul unei nopţi adânci şi reci.
La un moment dat chiar m-a...
Vi se întâmplă uneori să doriţi o pauză în care să scăpaţi de constrângerea timpului limitat pentru săvârşirea unor lucruri, fie ele şi lucruri binecuvântate? După o destul de lungă perioadă, ieri am avut o zi mai uşoară, una banală în...
Na, că a venit timpul să scriu şi despre asta. Nu de alta, dar de când am auzit că sunt unii care dorm cu colţul de pâine în buzunar, şi că de frica nu ştiu cărui lucru rău care poate veni prin vestea dată din văzduh se trezesc înainte de răsăritul soarelui,...
Îmi place copilăria şi seninătatea ei. Îmi plac copiii pentru că nu sunt ca adulţii, cu două feţe, spun ce gândesc fără să clipească şi de cele mai multe ori vorbele lor sunt mai înţelepte decât ale adulţilor. Nu degeaba a spus Mântuitorul...
De multe ori am avut discuţii cu cei care din anumite motive nu au înţeles rostul postului, al rugăciunii, al răbdării, cu acele persoane care nu s-ar apleca niciodată să facă o metanie, o îngenunchere motivând dureri ale diferitelor organe ale corpului, care dureri...
Iar am dat kilometrajul peste cap, cum spun şoferii mai experimentaţi. În luna ce taman se scurge încetişor prin ţurţurii ce s-au format de la atacul ultim (sper eu) al iernii ce-şi dă duhul cum răsare un pic soarele, am cântat foarte mult. Am cântat şi am vorbit...
O parte din cei care citesc acest blog probabil că sunt apropiaţi vârstei mele sau poate chiar mai în vârstă. Mulţi însă cred că sunt mai tineri decât mine. Cel puţin aşa tind să cred, deoarece e normal să fie aşa poate doar şi pentru faptul că cei...
Fără a mă lăuda, că de altfel nu e de laudă ci e normal, citesc zi de zi în Sfânta Scriptură. Şi zi de zi, citind găseşti mereu câte ceva de aplicat în viaţa cotidiană. Aşa se face că ajungând la capitolul 15 de la Matei am dat peste...
În fiecare dintre postările acestui blog am încercat să-L prezint pe Dumnezeu şi învăţătura Bisericii prin prisma a ceea ce vede un om care este şi preot, încercând să nu dogmatizez postarea şi nici să o umanizez în exces. În postări am...
Încercarea
„ Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat !” Psalmul 117-18 Cinci ani, doar atât au trecut. Era într-o zi de joi, Joi Mari, între slujbe, când, în fugă mare (ca să nu dezmint alura românească în astfel de momente) am...
Explozia
Când pe albastrul curat al cerului am zărit dintr-o dată trei rândunici ce-şi desfătau în zbor aripile în soarele blând al primăverii am avut o tresărire, parcă-parcă m-aş fi trezit din somnul unei nopţi adânci şi reci. La un moment dat chiar m-a...
Sunt în pauză
Vi se întâmplă uneori să doriţi o pauză în care să scăpaţi de constrângerea timpului limitat pentru săvârşirea unor lucruri, fie ele şi lucruri binecuvântate? După o destul de lungă perioadă, ieri am avut o zi mai uşoară, una banală în...
Cucul şi pupăza
Na, că a venit timpul să scriu şi despre asta. Nu de alta, dar de când am auzit că sunt unii care dorm cu colţul de pâine în buzunar, şi că de frica nu ştiu cărui lucru rău care poate veni prin vestea dată din văzduh se trezesc înainte de răsăritul soarelui,...
Buba
Îmi place copilăria şi seninătatea ei. Îmi plac copiii pentru că nu sunt ca adulţii, cu două feţe, spun ce gândesc fără să clipească şi de cele mai multe ori vorbele lor sunt mai înţelepte decât ale adulţilor. Nu degeaba a spus Mântuitorul...
Nu merită efortul
De multe ori am avut discuţii cu cei care din anumite motive nu au înţeles rostul postului, al rugăciunii, al răbdării, cu acele persoane care nu s-ar apleca niciodată să facă o metanie, o îngenunchere motivând dureri ale diferitelor organe ale corpului, care dureri...
Reflecţii (ne)rutiere
Iar am dat kilometrajul peste cap, cum spun şoferii mai experimentaţi. În luna ce taman se scurge încetişor prin ţurţurii ce s-au format de la atacul ultim (sper eu) al iernii ce-şi dă duhul cum răsare un pic soarele, am cântat foarte mult. Am cântat şi am vorbit...
Cheia succesului
O parte din cei care citesc acest blog probabil că sunt apropiaţi vârstei mele sau poate chiar mai în vârstă. Mulţi însă cred că sunt mai tineri decât mine. Cel puţin aşa tind să cred, deoarece e normal să fie aşa poate doar şi pentru faptul că cei...
Mâinile murdare
Fără a mă lăuda, că de altfel nu e de laudă ci e normal, citesc zi de zi în Sfânta Scriptură. Şi zi de zi, citind găseşti mereu câte ceva de aplicat în viaţa cotidiană. Aşa se face că ajungând la capitolul 15 de la Matei am dat peste...
Cutia Pandorei